Prima consultație: ce pregătiți

Ce pierdeți când amânați apelul și ce aduce o convorbire pregătită

Mulți oameni sună cu mintea plină și cu mâinile goale: știu că s-a întâmplat ceva grav, dar nu au la îndemână nimic care să arate ce anume. Efectul este o convorbire în care avocatul pune întrebări simple și nu capătă răspunsuri, iar timpul se consumă pe lucruri care puteau fi pregătite. La fel de des, oamenii amână telefonul pentru că se jenează, sperând că „se rezolvă singur”, iar între timp curg termene care nu se opresc pentru că nu vă uitați la ele.

Câteva consecințe concrete ale amânării:

• Plicurile nedeschise: un act ajuns la poștă sau la portar poate fi o citație sau o notificare de care atârnă o limită de timp.
• Locul de muncă: o absență neexplicată după o reținere poate duce la concediere înainte ca cineva să afle ce s-a întâmplat.
• Familia: rudele află pe bucăți, din surse diferite, și apar versiuni care se contrazic.
• Probele: mesaje șterse, imagini pierdute, martori care nu mai pot fi găsiți.
• Banii: un onorariu discutat pe fugă, fără claritate, produce neînțelegeri ulterioare.

O convorbire inițială pregătită nu cere multă muncă: cere o oră în care să strângeți actele și să scrieți pe o foaie ce s-a întâmplat. Diferența se vede imediat: avocatul poate spune în ce fază vă aflați, ce urmează și ce se poate face deja în aceeași zi. Fără pregătire, orice evaluare rămâne la nivelul unor presupuneri, iar presupunerile nu valorează mult într-o procedură penală.

Cine sună și cu ce în minte

Cei care formează numărul se împart în câteva situații recognoscibile. Unii au fost reținuți și eliberați și vor să știe ce urmează. Alții au în mână un act sosit prin poștă sau înmânat de un agent și nu știu dacă este grav. Alții sună pentru o rudă: un soț, un copil, un frate care se află în arest sau a dispărut pur și simplu și nu răspunde la telefon.

Situații tipice:

• cineva a fost oprit la un control, a semnat ceva și nu mai știe ce anume;
• un tânăr a fost chemat la audiere pentru o faptă pe care o neagă și nu știe dacă să meargă fără sprijin;
• o persoană din România e căutată de autorități italiene, iar rudele nu știu ce înseamnă;
• o familie vrea să schimbe avocatul actual, pentru că nu capătă informații;
• un om vrea doar să afle dacă are motive de îngrijorare, înainte ca ceva să se întâmple.

Ceea ce au în comun e dorința de a afla repede și limpede ce ar trebui făcut. Nu toate situațiile sunt urgente, dar toate au un cost dacă sunt amânate. Convorbirea inițială nu înseamnă angajarea avocatului pe loc; este un contact în care se explică situația, se spune ce este de făcut și se lasă decizia în mâna dumneavoastră. De aceea contează ca ceea ce se spune să fie adevărat, ordonat și fără povești de umplutură.

Lista pe care o aveți în față când formați numărul

Cu hârtiile la îndemână, o convorbire de scurtă durată poate lămuri mai mult decât o discuție lungă fără ele. Nu trebuie să aveți totul: contează să știți ce aveți și ce lipsește. Iată ce se adună, cu motivul fiecărui element.

Nu e nevoie de un dosar frumos, ci de un teanc de hârtii în ordine și de o foaie cu câteva rânduri scrise de mână. Mai jos, ce merită adunat și de ce.

• Toate actele sosite, fotografiate integral: arată în ce fază este procedura și ce termen pare să curgă. Cu fotografiile pe telefon, avocatul le poate citi în timpul convorbirii.
• Data și modul în care v-au fost comunicate: plic, agent, mesaj electronic. Termenele pornesc de acolo, iar dovada primirii contează.
• Numele întreg, așa cum apare în actul de identitate: orice diferență de grafie poate încurca o verificare.
• Locul și ora faptelor: stabilesc cine este competent. Dacă nu le știți exact, spuneți aproximativ, cu mențiunea că sunt aproximative.
• Numele avocatului actual, dacă există, ca să se evite suprapunerile și să se știe ce s-a făcut.
• Acte personale: adresa, locul de muncă, situația familială. Vor servi când se discută o măsură sau o audiere.
• O foaie cu cronologia: ce s-a întâmplat, în ordine, cu cuvintele dumneavoastră, fără abrevieri.
• Un număr la care sunteți găsit în zilele următoare.

Dacă lipsește ceva, nu amânați convorbirea. Spuneți ce lipsește și întrebați cum se poate obține.

Alegerile din timpul și de după convorbire

Telefonul dat unui avocat nu este o înscriere pe o listă, ci o ocazie de început de a lămuri lucrurile. Totuși, el aduce cu sine câteva hotărâri mici, pe care merită să le luați cu bună știință.

În convorbirea inițială se pun, de fapt, câteva alegeri, iar toate pot fi făcute cu calm.

Cât spuneți la telefon. Puteți povesti totul sau puteți da doar elementele de bază și lăsa detaliile pentru o întâlnire. O poveste întreagă ajută avocatul să vă judece situația, dar nu este nevoie să intrați în amănunte care vă fac să vă simțiți expus; ceea ce spuneți unui avocat este acoperit de secretul dintre avocat și client, însă convorbirea trebuie purtată dintr-un loc în care nu vă aude nimeni. Prețul alegerii de a spune puțin: evaluarea va fi mai vagă. Prețul alegerii de a spune mult într-un loc nepotrivit: informația poate ajunge la oameni care nu trebuie să o afle.

Dacă vă decideți imediat sau dacă mai comparați. Este firesc să vorbiți cu mai mulți avocați. Cereți, în fiecare caz, să vi se explice cine va lucra efectiv la dosar, ce implică onorariul și cum veți fi informat. Prețul comparației este timpul; dacă există un termen, nu îl pierdeți pe drum. Prețul deciziei grăbite: o colaborare începută fără încredere reală.

Cine sună. Dumneavoastră sau o rudă? Dacă sunați pentru altcineva, aveți de lămurit dacă acea persoană știe și este de acord; detaliile sunt mai jos, în partea despre apelurile care trec granița.

Ce e mai bine să nu faceți înainte de convorbire

Între momentul în care vi se întâmplă ceva și momentul în care vorbiți cu un avocat trec, de regulă, câteva ore sau zile. În acest interval oamenii fac lucruri pe care le regretă: scriu mesaje, dau explicații, sună martori, șterg, mută, ascund. Nimic din toate acestea nu pornește din rea-credință; pornește din dorința de a pune lucrurile în ordine. Dar o ordine pusă singur, în grabă, poate strica exact ceea ce apărarea ar fi vrut să găsească neatins.

Câteva gesturi merită amânate, iar motivul fiecăruia este practic.

Unele gesturi par practice și sunt costisitoare. Iată-le pe cele pe care le întâlnim cel mai des:

• Nu scrieți o versiune a faptelor și nu o trimiteți nimănui înainte de a vorbi cu avocatul, nici rudelor, nici prietenilor. Un text trimis rămâne, poate fi redirecționat și poate fi citit ca declarație.
• Nu ștergeți mesaje, fotografii sau istoricul apelurilor. Absența se observă, iar ce ați păstrat poate fi tocmai ce vă ajută.
• Nu contactați persoana implicată în fapte ca să „vă înțelegeți”. Convorbirea poate fi interpretată ca presiune.
• Nu răspundeți la apeluri necunoscute despre dosar fără să aflați cine sună. Spuneți că veți reveni prin avocat.
• Nu plătiți pe loc cuiva care promite că „aranjează” totul. Procedura penală nu se aranjează, iar astfel de promisiuni sunt un semnal de alarmă.
• Nu postați pe rețele și nu povestiți în grupuri.
• Nu semnați nimic nou până când nu l-ați arătat unui avocat.

Regula este simplă: dacă un gest nu poate fi dat înapoi, amânați-l până după convorbire.

Întrebările care merită puse în convorbirea inițială

Cine sună un avocat fără experiență anterioară are în minte o singură întrebare: ce se întâmplă acum? Răspunsul la ea nu epuizează însă discuția. Dincolo de situația de moment, aveți dreptul să știți cum se va lucra, cine răspunde de dosar, ce vi se cere și ce costuri apar. Aceste răspunsuri nu se pun sub semnul încrederii; dimpotrivă, o colaborare bună se bazează pe ele.

Iată întrebările care, puse la început, evită neînțelegeri mai târziu.

Cine nu are obișnuința acestor discuții nu știe ce să întrebe, iar unele întrebări se pun doar o dată. Iată cele care schimbă cu adevărat colaborarea:

• Cine va lucra efectiv la dosarul meu și cine mă va suna dacă apare o urgență?
• În ce limbă vorbim și, dacă actele sunt în italiană, cum îmi sunt explicate și traduse?
• Ce vă trebuie de la mine în zilele următoare și până când?
• Cum se stabilește onorariul și cum se plătește pe etape? Obțin totul în scris?
• La ce interval sunt informat despre evoluție și pe ce canal?
• Ce se întâmplă dacă situația se complică sau apar fapte noi? Se renegociază totul?
• Cine ia deciziile importante, de pildă alegerea unui rit sau acceptarea unei propuneri, și cum sunt consultat?
• Pot veni la întâlnire cu o rudă, fără ca asta să afecteze secretul?
• Dacă vreau să schimb avocatul mai târziu, cum se predă dosarul?

Notați răspunsurile. O colaborare bună începe cu așteptări clare de ambele părți.

Când sunați din România sau pentru cineva aflat în altă țară

Foarte multe convorbiri vin din România sau din alte țări, de la oameni care au o rudă în Italia, ori de la persoane aflate în Italia care au acte rămase în țară. Se adaugă câteva probleme practice, pe care merită să le aveți în vedere.

• Actele în alte limbi: fotografiile trimise pot fi în română, în italiană sau în altă limbă; spuneți din start ce limbă este fiecare, ca să se știe ce trebuie tradus.
• Traduceri și legalizări: pentru ca un act din România să poată fi folosit într-un dosar italian, uneori e nevoie de traducere și de recunoașterea semnăturii; aflați dinainte ce se cere.
• Procura: dacă sunați pentru altcineva, avocatul nu poate acționa fără acordul acelei persoane; stabiliți cum se obține, mai ales dacă ea este reținută.
• Ora și programul: între România și Italia diferența de fus orar este mică, dar birourile și instituțiile închid devreme; sunați dimineața.
• Consulatul: dacă persoana este reținută, consulatul poate fi informat și poate verifica starea ei, dar nu angajează avocat.
• Apărători în ambele țări: uneori e util ca și în România să existe un apărător care culege acte locale; ei trebuie să comunice între ei.

Spuneți de la început în ce țară vă aflați, unde se află persoana și unde se află actele. Aceste informații determină ce se poate face repede.

Cuvintele care apar în discuția inițială și în actele aduse

Minutele de început ale unei convorbiri cu un avocat sunt pline de termeni pe care el îi folosește zilnic și pe care dumneavoastră nu i-ați auzit niciodată. Nu e nevoie să-i rețineți pe toți; e nevoie să nu lăsați să treacă un cuvânt pe care nu l-ați înțeles. Cele de mai jos sunt printre cele mai des auzite.

Pe actele pe care le veți fotografia și în explicațiile avocatului veți auzi termeni mai puțin familiari. Cei de mai jos apar în ghidul de față și vă ajută să urmăriți convorbirea.

• Act primit: orice document care v-a fost comunicat de o autoritate; nu toate sunt grave, dar toate pot atrage un termen.
• Faza procedurii: etapa în care se află dosarul. De ea depinde ce se poate face acum.
• Termen: intervalul în care trebuie făcut un anumit lucru; începe, de regulă, de la momentul comunicării.
• Dovada de primire: hârtia sau urma electronică din care rezultă când ați luat act de document.
• Competență: stabilește care instanță sau autoritate se ocupă de dosar, de aceea contează locul faptelor.
• Audiere: întâlnirea în care sunteți ascultat; la ea pot fi necesare interpretul și avocatul.
• Apărător: avocatul care vă reprezintă în procedură, ales de dumneavoastră sau numit din oficiu.
• Procură: documentul prin care dați unei persoane dreptul să acționeze în numele dumneavoastră.

Dacă auziți un cuvânt pe care nu îl înțelegeți, opriți convorbirea și cereți explicația. Este mai bine să pierdeți câteva clipe decât să luați o decizie pe baza unui termen neînțeles.

Cum decurge contactul cu studiul, pas cu pas

Nu există un formular de completat înainte de a fi ascultat; contactul pornește de la un telefon sau de la un mesaj, iar restul se construiește pe parcurs.

Contactul se face prin telefon sau prin e-mail, folosind datele de pe pagina de contact. Convorbirea poate fi purtată în limba română, iar actele se trimit prin fotografie sau scanare, preferabil într-un singur mesaj, în ordine cronologică. Studiul are sedii în Roma, Milano și Napoli; dacă situația cere prezența apărătorului la un sediu de poliție, la o audiere sau la o instanță, el se organizează pentru a ajunge unde este nevoie.

Ce se întâmplă, de obicei:

• se ascultă descrierea situației, fără a fi întrerupți la fiecare frază;
• se verifică actele trimise și se fixează ce termen pare să curgă;
• se explică în ce fază este procedura și ce alternative există, cu prețul fiecăreia;
• se discută onorariul și modul de plată, cu confirmare scrisă;
• se stabilește cine vă este interlocutor și cum veți fi informat;
• dacă este vorba de o urgență, se stabilește imediat ce se face în aceeași zi.

Pentru urgențe, precum o reținere în desfășurare, studiul poate fi contactat și în afara orelor obișnuite. Dacă situația ține de mai multe țări, apărătorul coordonează un corespondent local și îi transmite documentele traduse. Nu se fac promisiuni de rezultat: se oferă o evaluare onestă a situației, urmată de o apărare construită pe acte și pe fapte verificate.