Cooperarea judiciară în afara Uniunii Europene

Cine întâlnește o cerere de cooperare venită din afara Uniunii Europene

Situația cea mai frecventă este a persoanei care locuiește în Italia sau în România și află, uneori întâmplător, că o autoritate dintr-un stat din afara Uniunii a cerut informații, documente sau chiar predarea sa. Poate fi un fost partener de afaceri, un lucrător care a muncit în străinătate, un șofer care a trecut printr-o țară terță sau cineva care a avut un cont bancar într-un stat unde acum există o anchetă. Nu a primit nicio citație clasică; a auzit de la un cunoscut, de la bancă sau de la un apărător că „există o cerere”.

O altă situație este a familiei care vede un nume pe o listă sau primește o notificare de la o autoritate italiană, în care se vorbește despre o comisie rogatorie, despre o cerere de asistență sau despre o procedură de extrădare. Cuvintele sunt grele și neclare. Familia nu știe dacă persoana este bănuită, martor sau doar sursă de informații, și nu știe dacă trebuie să facă ceva imediat sau poate aștepta. Întrebările sunt aceleași: cât durează, ce se întâmplă cu persoana, ce documente trebuie pregătite.

A treia situație este a persoanei care are legături cu un stat din afara Uniunii, prin origine, prin afaceri sau prin proprietăți, și vrea să știe dacă riscă ceva atunci când călătorește sau când își mută bani. Toate aceste persoane au în comun ideea greșită că regulile din Uniune se aplică și dincolo de ea. În realitate, în afara Uniunii nu există recunoaștere reciprocă automată și nici termene obligatorii, iar cererile urmează convenții sau reciprocitate. Pagina explică, în limbaj simplu, ce înseamnă acest lucru pentru cel care așteaptă.

Ce trebuie hotărât când apare o cerere venită dintr-un stat terț

Hotărârea de început privește dacă răspundeți direct sau prin apărător. Dacă autoritatea italiană sau o bancă vă cere să confirmați informații cerute din străinătate, nu trimiteți nimic fără să știți ce s-a cerut și pe ce bază. Dreptul de a tăcea și de a nu vă acuza pe voi înșivă nu dispare pentru că cererea vine de departe. Un apărător poate verifica dacă cererea este formulată corect și dacă autoritățile îndreptățite să o primească au analizat-o, înainte să se transmită ceva.

Altă hotărâre este dacă vă mutați, călătoriți sau transferați bani în perioada în care cererea este în curs. În afara Uniunii, statul solicitat apreciază liber dacă îi dă curs, iar răspunsul poate veni după luni sau ani. Nimeni nu poate prezice momentul. Cine decide să nu mai călătorească în anumite state sau să își reorganizeze afacerile trebuie să o facă pe baza unei analize, nu din panică, pentru că o schimbare bruscă poate fi interpretată ca încercare de sustragere.

Ultima hotărâre este cum păstrați dovezile. Dacă sunteți acuzat într-un stat terț, probele de apărare se află adesea în Italia sau în România, iar cele de acuzare se află în statul care a cerut cooperarea. Strângeți din timp contracte, extrase bancare, mesaje și martori. Nu așteptați sosirea materialului din străinătate, deoarece, odată ce el ajunge, termenele italiene încep să curgă și nu mai aveți timp să căutați. Discutați cu apărătorul și despre traducerile necesare: unele acte trebuie traduse și legalizate pentru a fi folosite în procedură.

Ce acte și informații adunați cât timp cererea este în curs

• Orice notificare, scrisoare sau mesaj primit de la autoritățile italiene, de la bancă sau de la un terț, referitor la cererea din străinătate, păstrate în original și în copie.
• Datele exacte ale legăturii cu statul respectiv: perioadele în care ați locuit sau ați lucrat acolo, conturile deschise, contractele semnate, proprietățile deținute.
• Extrasele de cont și dovezile transferurilor de bani către sau dinspre statul în cauză, cu motivul fiecărei operațiuni, deoarece multe cereri pornesc de la fluxuri financiare.
• Contractele de muncă, facturile și corespondența cu partenerii din statul terț, care arată rolul dumneavoastră real și limitele lui.
• Documentele de identitate, permisele de ședere și actele de cetățenie, pentru că ele influențează dacă statul solicitat poate cere predarea unei persoane.
• Lista persoanelor care pot confirma cine ați fost și ce ați făcut acolo, cu datele de contact, fără ca ele să fie influențate sau instruite.
• Orice hotărâre sau act emis în statul respectiv, în original și în traducere, cu mențiunea cine l-a eliberat și când.
• Dovezile situației familiale și ale domiciliului din Italia sau din România, relevante dacă se invocă motive umanitare sau legături stabile.
• O cronologie scrisă, doar pentru apărător, cu evenimentele și datele pe care le țineți minte, fără a lăsa lacune.

Păstrați totul pe suport fizic și digital, în locuri diferite. Dacă vă cer acte din străinătate, nu le trimiteți direct: apărătorul trebuie să decidă ce se transmite, în ce formă și prin ce canal.

Cum se schimbă viața de zi cu zi când procedura durează luni sau ani

Cel mai greu de suportat este incertitudinea. Fiindcă nu există termene obligatorii, nimeni nu poate spune când se va obține un răspuns. Persoana afectată trăiește cu o cerere deschisă în urma ei: o chemare, o extrădare, o cerere de documente. Cumpărarea unei locuințe, schimbarea slujbei, un contract de împrumut sau călătoria în afara Uniunii capătă, brusc, o greutate suplimentară. Unii își amână deciziile ani la rând, alții continuă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, și aceste extreme sunt riscante.

În familie, apar tensiuni legate de bani și de timp. Apărătorii, traducerile și deplasările costă, iar sursa venitului poate fi pusă în discuție dacă firma sau banca află de anchetă. Copiii și partenerii se întreabă de ce persoana evită anumite călătorii sau de ce este atât de atentă la apelurile de la numere necunoscute. Există și teama de a fi oprit la frontieră, mai ales în state unde o notificare internațională poate fi activată rapid.

Pentru cei care lucrează în transport, comerț sau construcții și au contacte frecvente în afara Uniunii, consecințele sunt directe: un partener poate refuza colaborarea, un client poate cere asigurări suplimentare, iar o bancă poate închide un cont. De aceea, pe lângă strategia penală, apărătorul discută cu clientul și despre cum își gestionează activitatea în perioada de așteptare. Fiți sinceri cu apărătorul despre toate legăturile cu statul în cauză, chiar și cele care vi se par fără importanță. Un detaliu omis poate apărea mai târziu într-un document trimis dintr-un alt birou și poate schimba imaginea de ansamblu.

Întrebări pentru apărător despre cooperarea cu state din afara Uniunii

• Pe ce bază se face cererea: o convenție bilaterală, ori o convenție multilaterală sau simplă reciprocitate, și ce obligații rezultă pentru statul solicitat?
• Cine decide dacă cererea primește curs: instanța, ministerul sau o altă autoritate, și în ce moment pot interveni eu?
• Ce motive pot determina refuzul, ținând cont că în afara Uniunii aprecierea statului este mai largă?
• Cum se traduc și se legalizează actele care sosesc din străinătate sau pleacă dintr-aici, și cine suportă costurile?
• Pot fi chemat ca martor, ca bănuit sau doar ca sursă de informații, și ce drepturi am în fiecare caz?
• Dacă se cere predarea mea, ce condiții trebuie să fie îndeplinite și ce pot invoca pentru a mă opune?
• Este prudent să călătoresc în statul respectiv sau în statele vecine cât timp cererea este în curs?
• Ce se întâmplă cu probele care sosesc din străinătate și pot fi ele contestate în procesul italian?
• Cum comunicăm cu apărătorul din statul respectiv, dacă este nevoie de un asemenea avocat, și cum evităm declarațiile contradictorii?

Cereți răspunsurile în scris și păstrați-le cu dosarul. Într-un domeniu în care timpul se măsoară în luni, o notă clară vă ajută să nu uitați ce ați stabilit și de ce.

Întrebați și dacă aveți dreptul să fiți ascultat înainte ca cererea să fie transmisă mai departe și ce poate face apărarea dacă aflați târziu de ea.

Ce nu trebuie făcut cât timp o cerere internațională este în curs

• Nu trimiteți documente sau explicații către autoritatea străină sau către bancă pentru „a grăbi lucrurile”. Orice act transmis poate fi folosit în procedură.
• Nu ștergeți mesaje, conturi sau fișiere legate de statul în cauză. Lipsa lor se interpretează mai grav decât conținutul.
• Nu mutați bani sau proprietăți în grabă. O mișcare bruscă poate fi privită ca încercare de a ascunde bunuri.
• Nu călătoriți în statul respectiv sau în state apropiate fără a întreba apărătorul. Pot exista notificări active pe care nu le cunoașteți.
• Nu contactați direct autoritățile străine, partenerii sau martorii pentru a „lămuri situația”. Contactul poate fi citit ca influențare.
• Nu plătiți intermediari care promit „să oprească” cererea. Nici un intermediar nu poate decide într-o procedură între state.
• Nu povestiți pe rețelele sociale despre ancheta sau despre statul în cauză. Postările pot fi culese și folosite.

Motivul este că în procedurile dintre state, mesajele circulă pe mai multe canale, iar ce spuneți într-un loc poate ajunge în altul fără ca voi să știți. Tăcerea chibzuită, actele păstrate intacte și comunicarea prin apărător sunt cele mai sigure.

Nu ascundeți legăturile cu statul în cauză față de apărător, nici pe cele care vi se par nesemnificative: o excursie, o procură veche, un cont rămas deschis. Autoritățile străine caută în arhive vechi, iar un detaliu omis și descoperit mai târziu vă slăbește credibilitatea. Nu semnați procuri sau împuterniciri trimise din străinătate fără să le citească apărătorul. Nu reacționați la mesaje primite de la persoane care se prezintă ca funcționari străini, deoarece unele sunt încercări de înșelătorie. Și nu anunțați partenerii de afaceri despre ancheta înainte de a discuta cu apărătorul ce se poate spune.

Când Italia, România și un stat terț sunt implicate simultan

Mulți români au legături cu state din afara Uniunii: au lucrat acolo, au rude, au făcut afaceri sau au tranzitat teritoriul în drum spre altă țară. Când apare o cerere, mai multe sisteme se suprapun: cel italian, cel român și cel al statului terț. Fiecare are propriile reguli, termene și autorități, iar o informație transmisă într-un loc poate să ajungă în altul. De exemplu, o bancă din Italia poate fi obligată să comunice date, o autoritate din România poate recepționa aceeași cerere și un stat terț poate cere predarea.

În asemenea situații, coordonarea dintre apărători este esențială. Un apărător din Italia poate explica cum funcționează cooperarea cu state terțe din perspectiva dreptului italian, iar un coleg din România poate urmări eventualele proceduri locale. Dacă este nevoie de un avocat în statul terț, trebuie ales cu grijă și informat asupra tuturor declarațiilor făcute în altă parte. Declarațiile contradictorii dintre țări sunt cea mai frecventă greșeală, și se evită printr-un plan comun.

Consulatul român poate oferi informații despre procedurile din statul respectiv, poate ajuta la comunicare și la acte de călătorie, dar nu este apărător și nu poate opri o cerere. Păstrați dovada fiecărei cereri făcute, cu data și cu numele funcționarului, și cereți actelor din străinătate traduceri autorizate. Mulți ignoră faptul că traducerea făcută în statul terț poate fi diferită de cea cerută de instanța italiană; de aceea, întrebați apărătorul ce formă este acceptată înainte de a plăti.

Cum lucrează studioul în dosarele cu elemente din afara Uniunii

Scrieți la avvmassimoromano@gmail.com sau sunați și spuneți ce ați aflat despre cerere: de la cine a venit, ce state sunt implicate și ce acte aveți. Trimiteți fotografii ale oricărui document primit. Studioul le citește în aceeași zi, stabilește dacă există termene italiene care curg și vă spune ce trebuie făcut imediat și ce trebuie evitat.

În discuție, studioul explică, pe înțelesul dumneavoastră, ce tip de cooperare este în joc și cum funcționează în practică: calea diplomatică, rolul statului solicitat, durata imprevizibilă. Apoi analizează ce probe de apărare sunt în Italia sau în România și cum se pot păstra. Nu se promite niciun rezultat; se oferă o imagine clară a riscurilor și a pașilor realiști. Discuțiile se poartă în limba română, iar actele pentru autorități se redactează în limba procedurii și vi se explică înainte de depunere.

Studioul lucrează din Roma, Milano și Neapole și poate fi contactat și în afara programului în cazuri urgente. Onorariul se stabilește în scris înainte de începere. Când este nevoie de un avocat în statul terț, studioul ajută la identificarea unui coleg și la coordonarea declarațiilor, ca informațiile din toate țările să fie coerente. După fiecare etapă aveți la dispoziție un rezumat scurt cu ce s-a întâmplat, cu termenele și cu pașii următori, pentru ca așteptarea lungă să nu însemne lipsa de informație.

Termeni italieni care apar în cererile de cooperare internațională

• rogatoria internazionale: comisia rogatorie, cererea prin care o autoritate cere alteia din străinătate să adune probe sau să audieze persoane.
• estradizione: extrădarea, predarea unei persoane către statul care o cere, pentru judecată sau pentru executarea pedepsei.
• convenzione: convenția dintre state, bilaterală sau multilaterală, pe care se sprijină cererea în afara Uniunii.
• reciprocità: reciprocitatea, regula conform căreia un stat acceptă o cerere sperând că i se va răspunde la fel în viitor.
• via diplomatica: calea diplomatică, circuitul prin ministere și ambasade, mai lent decât legătura directă dintre autorități.
• Stato terzo: statul terț, adică un stat din afara Uniunii Europene, unde regimul cooperării diferă.
• traduzione giurata: traducerea autorizată, cerută pentru actele care circulă între state.

Termenii apar în notificările primite și în corespondența cu apărătorii. Dacă citiți via diplomatica lângă rogatoria internazionale, cererea va dura probabil mult. Cereți apărătorului să vă explice care termen vi se aplică și ce urmează.

Aceste cuvinte nu apar toate în aceeași hârtie, dar le veți întâlni pe rând, pe măsură ce cererea înaintează. Dacă citiți rogatoria internazionale, înseamnă că se cere ajutor pentru strângerea de probe, nu neapărat predarea unei persoane. Dacă citiți estradizione, discuția privește libertatea persoanei și atunci timpul și drepturile de apărare devin esențiale. Notați cuvântul întâlnit, data documentului și autoritatea care l-a trimis, apoi trimiteți totul apărătorului. Rugați-l să explice și care sunt pașii următori, cine îi face și cât timp se poate aștepta fără să se piardă un drept. Păstrați lista de termeni lângă dosar, pentru a putea reveni oricând și pentru a explica familiei ce înseamnă fiecare.