Când starea de sănătate blochează detenția

Boala în celulă: tratament, vizite și viața celor de afară

Detenția nu oprește boala, iar o boală gravă o face mai grea pentru toată lumea. În practică, omul bolnav depinde de serviciul medical al penitenciarului pentru consultații, analize și medicamente, iar familia află deseori cu întârziere ce tratament urmează de fapt. Programările la spital se amână din lipsă de escortă, tratamentele începute afară se întrerup, iar dieta cerută de medic nu ajunge întotdeauna la masă. Rudele sună, scriu, trimit pachete, dar fără o evidență medicală bine ținută nimeni nu poate dovedi că starea s-a înrăutățit.

În afara zidurilor, viața se reorganizează: cineva trebuie să meargă la vizite, uneori de la mare distanță, cineva trebuie să se ocupe de copii, iar banii pentru telefon, pentru cumpărăturile din penitenciar și pentru onorarii vin din aceleași venituri care s-au micșorat. Pentru un român a cărui familie este în România, fiecare vizită înseamnă o călătorie, concediu luat și bani cheltuiți, așa că multe vizite nu mai au loc, iar izolarea devine ea însăși un motiv de înrăutățire a stării.

Dacă se dispune amânarea sau detenția la domiciliu, începe altă viață practică: persoana are nevoie de un loc unde să stea, de transport către medic, de o rețea de sprijin și de bani pentru îngrijiri. Fără aceste lucruri măsura poate rămâne imposibil de executat. De aceea discuția despre sănătate nu se poartă fără discuția despre unde va locui omul, cine îl însoțește la spital și cum își va reînnoi actele de ședere cât timp nu poate lucra.

Cine citește despre boală și detenție

Cel mai des ajunge aici familia unui român arestat sau condamnat care are o boală gravă a inimii, a rinichilor, a plămânilor ori o boală oncologică, și care vede că nimic din ce se spune la vizite nu seamănă cu ce ar trebui să fie un tratament. Soția vrea să știe dacă există o cale legală prin care soțul să iasă pentru îngrijiri și ce documente trebuie să strângă.

Altă situație este a persoanei cu o condamnare definitivă care a rămas în libertate și a fost înștiințată că trebuie să se prezinte la executare. Boala ei este reală, dar nu a ajuns încă să fie dovedită în fața instanței; întrebarea este dacă o cerere depusă acum poate opri intrarea în penitenciar sau doar o întârzie. Aici cele câteva zile de dinaintea prezentării pot conta mai mult decât luni de discuții ulterioare.

Mai ajung aici femei însărcinate sau cu copil foarte mic, precum și rude ale unor persoane cu o tulburare psihică severă sau cu o dependență care nu se tratează bine în detenție. Sunt cazuri în care familia știe că persoana nu rezistă în regimul obișnuit, dar nu știe cui să se adreseze. În sfârșit, îi caută și străinii fără locuință în Italia, care se tem că nu au nici o șansă la o măsură alternativă pentru simplul motiv că nu au unde să stea.

Dosarul medical care trebuie să existe înainte de orice cerere

Instanța hotărăște pe baza hârtiilor medicale, nu pe baza zvonurilor despre starea cuiva. Adunați de acum, în această ordine de utilitate:

• scrisorile de externare din spitalele unde persoana a fost tratată, cu diagnosticul, tratamentul și recomandările pentru viitor;
• analizele, investigațiile imagistice și rezultatele histopatologice, în copii lizibile și, dacă sunt din România, traduse;
• lista medicamentelor luate în prezent, cu dozele, așa cum le-a scris medicul, nu din memorie;
• adeverința medicului de familie din România despre bolile vechi, cu datele consultațiilor;
• cererile scrise adresate medicului din penitenciar și eventualele răspunsuri, cu datele fiecărei cereri;
• dovada că o gazdă îl poate găzdui: declarație a proprietarului, contract de locuință, act de identitate al gazdei;
• o declarație a familiei despre cine îl poate îngriji, cine îl duce la medic și cum se plătesc cheltuielile;
• o fișă cu simptomele și cu episoadele de urgență, notate pe zile, pentru ca medicul care examinează să vadă evoluția.

Cereți și o copie a dosarului medical din penitenciar, prin avocat. Ce lipsește de acolo lipsește și din ochii instanței, iar medicii externi nu pot umple un tabel pe care nu l-au văzut. Faceți fotografii la fiecare act, păstrați originalele într-un loc sigur și nu lăsați la nimeni exemplarul de care aveți nevoie.

Alegerile din săptămâna în care aflați diagnosticul

Întrebarea de la care începe totul, dacă cererea se depune acum sau după ce dosarul medical este mai bogat, nu are răspuns fix. O cerere trimisă prea devreme, cu acte slabe, se poate respinge, iar cererea următoare va fi citită în lumina celei respinse; o cerere întârziată înseamnă zile petrecute în detenție cu o boală care nu așteaptă. Pentru situațiile cele mai grave, când există pericol pentru viață, nu se așteaptă: se depune imediat, cu ce există, și se adaugă restul pe parcurs.

Apoi vine alegerea formei: amânarea executării, care scoate persoana din detenție, sau detenția la domiciliu, care o păstrează sub control, dar acasă. Amânarea este mai liberă, însă se acordă greu și poate fi revocată dacă starea se schimbă; detenția la domiciliu se obține mai ușor, dar vine cu restricții de ieșire, controale și cu obligația unui domiciliu stabil, ceea ce pentru un străin fără casă în Italia este adesea obstacolul real.

Mai este alegerea dacă se cere o expertiză medicală independentă. Costă și durează, dar o opinie a unui specialist din afara penitenciarului poate umple golurile dosarului intern. Nimeni nu poate promite că instanța o va urma, așa că întrebarea este dacă merită cheltuiala în fiecare caz. Iar dacă o cerere nu reușește, nu vă opriți: cererea se poate repeta oricând apar elemente noi, de pildă un diagnostic mai clar, o agravare sau o gazdă sigură.

Ce nu faceți, ca să nu înrăutățiți situația medicală și procesuală

• Nu opriți tratamentul din proprie inițiativă. Cine întrerupe medicamentele ca să pară mai bolnav se pune în pericol și strică dosarul, pentru că medicul din penitenciar va nota refuzul.
• Nu ascundeți diagnosticul. O boală recunoscută târziu pare inventată; spuneți medicului din ziua intrării ce aveți și cereți să se noteze în scris.
• Nu exagerați simptomele. Medicii care examinează observă diferența, iar după ce credibilitatea s-a pierdut, nici boala reală nu mai este crezută.
• Nu publicați fotografii și acte medicale pe rețele. Ele pot fi folosite împotriva persoanei sau pot ajunge la angajator și la comunitate.
• Nu acceptați o adresă de domiciliu pe care familia nu o poate menține. Dacă gazda renunță, măsura se poate revoca și situația revine la început.
• Nu semnați refuzul unui tratament sau al unei vizite medicale fără să înțelegeți ce scrie.
• Nu așteptați o hotărâre ca să vă ocupați de acte. Documentele medicale se adună de pe acum, nu după ce instanța le cere.

Aceleași reguli se aplică familiei. Cine vizitează sau sună nu transmite zvonuri despre medicul penitenciarului, nu promite bani pentru «a grăbi lucrurile» și nu cere unui funcționar să închidă ochii. Dacă ceva nu merge în îngrijire, se notează data, locul și numele celui care a refuzat, iar nota ajunge la avocat, care o folosește în cerere în loc să se certe cu cineva.

Întrebări care țin de medicină și de instanță deopotrivă

• În cazul meu se aplică amânarea obligatorie, cea facultativă sau doar detenția la domiciliu, și de ce?
• Este suficient dosarul medical al penitenciarului sau avem nevoie de o expertiză din afară, și cine o plătește?
• Actele medicale din România sunt acceptate așa cum sunt, sau trebuie traduse și legalizate înainte de a fi depuse?
• Dacă familia mea locuiește în altă țară, ce fel de adresă ajunge pentru detenția la domiciliu?
• Ce se întâmplă dacă gazda se răzgândește după ce măsura a fost dispusă?
• Dacă starea se îmbunătățește sub tratament, ce risc este revocarea și cum mă pot pregăti?
• Dacă cererea este respinsă, în cât timp o pot repeta și ce trebuie să fi apărut între timp?
• Ce se întâmplă cu permisul de ședere cât timp sunt în detenție la domiciliu sau amânat?
• Cine din familie poate vorbi cu medicul penitenciarului și ce informații pot cere?

Cereți ca răspunsurile să vă fie date și în scris. Pentru o familie aflată la distanță, un mesaj clar după fiecare discuție valorează mai mult decât o promisiune verbală, iar dacă apărătorul se schimbă, noul coleg poate continua de unde a rămas cel dinainte.

Mai întrebați cine răspunde dacă sănătatea se înrăutățește brusc într-o seară de weekend: la ce număr se sună, cine are împuternicirea de a vorbi cu medicii și ce documente trebuie să aibă familia la îndemână. O urgență nu așteaptă ziua de luni, iar o familie care nu știe pe cine să sune pierde ore prețioase.

Documentele medicale care vin din România și ajung în Italia

Un diagnostic pus în România nu devine automat probă în Italia. Instanța italiană cere de regulă acte traduse de un traducător recunoscut și, dacă este cazul, legalizate, iar medicul care examinează în Italia poate cere să vadă analizele inițiale, nu doar scrisoarea. De aceea dosarul se pregătește în România și în Italia deodată: familia din România obține copiile certificate, iar studiul le pune în forma cerută aici.

Timpul contează. O scrisoare de externare cerută unui spital românesc poate dura, iar poșta dintre România și Italia adaugă zile. Dacă situația este urgentă, un medic român poate trimite documentele și direct, scanate, pentru ca expertiza italiană să înceapă, iar originalele să sosească după aceea. Spuneți dinainte medicului român că actele vor merge la o instanță străină, ca să le scrie într-o formă clară, cu diagnosticul spus pe nume și cu prognosticul formulat sobru.

Mai este problema locuinței. Un român care nu are casă în Italia poate fi găzduit de rude, prieteni sau de o structură de găzduire, dar dovada trebuie adusă aici, în italiană. Dacă familia ar vrea ca omul să-și execute măsura în România, asta pune probleme cu totul diferite și se discută separat cu avocatul, pentru că depinde de ce dispune hotărârea și de ce acceptă autoritățile din România și din Italia. Consulatul României poate verifica unde se află persoana și poate transmite mesaje, dar nu schimbă regimul detenției.

Termenii de pe acte, traduși în limbaj de zi cu zi

În dosar veți găsi expresiile de mai jos; în italiană ele arată altfel, iar traducerea o obțineți de la avocat sau de la interpret.

• Amânarea obligatorie: situația în care instanța nu mai are alegere și trebuie să oprească executarea, de pildă pentru femeia însărcinată sau cu copil foarte mic, ori pentru o boală deosebit de gravă.
• Amânarea facultativă: situația în care instanța poate să oprească executarea, dar nu este obligată; se apreciază concret dacă boala permite îngrijirile în detenție.
• Prognostic infaust: previziunea medicală că boala va evolua spre un final nefavorabil, în ciuda tratamentului.
• Detenția la domiciliu: executarea pedepsei acasă, sub control, atunci când amânarea pură nu se consideră oportună.
• Compatibilitatea cu regimul detenției: întrebarea centrală, adică dacă în regimul concret al penitenciarului persoana poate fi îngrijită.
• Revocarea: încetarea măsurii, dacă starea de sănătate se schimbă sau dacă apar elemente noi.
• Pericol pentru viață: situația în care boala, lăsată netratată în detenție, poate pune în joc viața.

Rețineți că instanța nu judecă boala în sine, ci legătura dintre boală și condițiile concrete în care s-ar executa pedeapsa. De aceea același diagnostic poate avea efecte diferite de la o persoană la alta.

Mai rămâne de reținut că aceste cuvinte nu sunt etichete definitive. Diagnosticul se poate schimba, regimul penitenciarului se poate schimba, iar măsura poate fi cerută din nou. Tocmai de aceea dosarul medical rămâne deschis cât timp persoana este în executare.

Cum urmărim un astfel de dosar între medic și instanță

Încredințarea apărării se face printr-un mesaj la adresa avvmassimoromano@gmail.com sau printr-un apel la telefonul studiului, iar împuternicirea semnată ne permite să cerem dosarul medical și să vorbim cu instanța. În mesajul de început ne trebuie diagnosticul în câteva rânduri, locul unde se află persoana, dacă are o condamnare definitivă sau este în arest și cine din familie ține legătura cu ea.

Apoi lucrăm pe planuri paralele, în același timp. Pe plan medical, strângem actele, cerem copia dosarului din penitenciar și vedem dacă este nevoie de un specialist din afară. Pe plan procesual, alegem forma cererii, o redactăm și o depunem, urmărind răspunsul și pregătind repetarea ei dacă apar elemente noi. Familia află după fiecare etapă un rezumat în cuvinte simple, ca să nu depindă de zvonuri.

Discuția se poartă în limba în care vă este cel mai ușor, iar actele italiene vi le explicăm pe românește. Avem sedii la Roma, la Milano și la Napoli, ceea ce ne ajută când penitenciarul sau instanța competentă se află într-un alt oraș. Dacă documentele medicale trebuie obținute din România, lucrăm cu un corespondent de acolo și cu medicul care a tratat persoana. Pentru urgențe, apelul la telefon este calea cea mai rapidă, iar mesajul scris vine după aceea ca să fixeze ce am hotărât împreună.