Interpretul și traducerea: drepturi care se cer

Alegerile din momentul în care nu înțelegeți ce vi se spune

Cea mai mare parte a problemelor cu traducerea apare într-o clipă anume: un agent vă întinde o hârtie sau începe să pună întrebări, iar dumneavoastră nu înțelegeți. În acel moment aveți de ales.

Să spuneți imediat că nu înțelegeți sau să încercați să vă descurcați. Dacă spuneți, procedura trebuie să asigure un interpret, iar dreptul se consemnează. Prețul: o așteptare și, poate, o atmosferă tensionată. Dacă încercați să vă descurcați, ceea ce înțelegeți greșit devine declarația dumneavoastră, iar corectarea ulterioară este foarte grea.

Să cereți și traducerea scrisă a actului sau să vă mulțumiți cu o explicație orală. Interpretul și traducerea scrisă sunt drepturi distincte. Un interpret vă ajută la audiere; traducerea scrisă a actelor esențiale vă ajută să vă pregătiți. Dacă nu o cereți, de regulă nu vi se oferă. Prețul: câteva zile în plus, dar o apărare construită pe ceea ce ați citit și ați înțeles.

Să acceptați ca interpret pe cineva dintre cei de față sau să cereți un interpret independent. O rudă, un coleg sau un alt reținut poate părea o soluție comodă, dar nu este independent și nu răspunde pentru ce traduce. Prețul alegerii comode: o traducere inexactă pe care nu o puteți dovedi.

În toate cazurile, regula este aceeași: spuneți, cereți și faceți să se consemneze.

Cine caută această pagină și în ce situație

Nevoia de interpret apare în momentele cele mai stresante, când atenția este deja împărțită între frică și grabă.

Unii o deschid din sediul unei poliții, cu telefonul în mână, pentru că agentul vorbește repede, în italiană, iar ei nu pricep nimic. Alții o caută acasă, după ce o rudă a fost reținută și a sunat cu un singur mesaj: „nu înțeleg ce îmi spun”. Alții au în față un act sosit prin poștă, plin de cuvinte pe care nu le cunosc, și nu știu dacă este o citație sau o notificare.

Situații tipice:

• o persoană reținută care a fost audiată fără interpret și a semnat un proces-verbal pe care nu l-a înțeles;
• un părinte chemat în locul copilului, care nu cunoaște limba și nu știe ce să întrebe;
• cineva care a primit rechizitoriul sau citația și nu are bani de traducere;
• un deținut care primește corespondența de la apărător într-o limbă pe care nu o citește;
• un martor sau o parte vătămată care nu înțelege ce i se cere în ședință.

Toți aceștia au aceeași nevoie: să poată înțelege și să poată fi înțeleși. Dreptul există și este gratuit, dar nu funcționează de la sine. Pagina explică cum se cer ambele drepturi, ce acte intră în ele și ce se poate face dacă ceva nu a mers.

Ce schimbă o traducere lipsă în viața de zi cu zi

Lipsa traducerii nu pare gravă în ziua în care se produce; devine gravă abia când ajungeți să vă bazați pe ceva ce n-ați înțeles. Atunci, lanțul consecințelor se vede.

Cine nu înțelege o procedură nu se poate apăra, iar consecințele nu rămân în sala de audieri. Un părinte care semnează fără să înțeleagă o notificare poate pierde un termen și nu află până nu e prea târziu. O persoană care răspunde într-o limbă pe care o stăpânește doar în parte poate spune ceva ce nu a vrut, iar declarația rămâne în dosar. Un lucrător care nu citește rechizitoriul nu poate decide dacă merită să aleagă un rit mai rapid.

Efecte practice:

• Lipsa de timp: fiecare act primit fără traducere cere zile pentru a fi înțeles, iar termenele nu așteaptă.
• Costuri ascunse: o traducere făcută privat pentru un act care trebuia tradus gratuit este o cheltuială inutilă.
• Încrederea în apărător: dacă discutați prin intermediul unei rude, ceea ce spuneți nu este protejat în același fel.
• Familia: rudele rămase în țară primesc veștile cu întârziere și cu erori de traducere.
• Locul de muncă: o procedură lungă, înțeleasă greșit, duce la absențe care ar fi putut fi evitate.
• Siguranța actelor: o hotărâre netradusă este greu de contestat.

Din aceste motive, traducerea este mai mult decât o formalitate. Este condiția pentru ca restul drepturilor să poată fi folosite.

Ce nu faceți atunci când nu înțelegeți

Un om care nu înțelege limba unei proceduri se află într-o poziție vulnerabilă, iar ceilalți din sală, fără intenție rea, pot profita din lipsă de timp sau de atenție. Câteva reguli simple vă apără, dacă le aplicați cu consecvență. Ele nu cer cunoștințe de drept, ci doar curajul de a spune „nu am înțeles”, cât de neplăcut ar părea în clipa respectivă.

Iată gesturile pe care e bine să le evitați.

Greșelile din această materie sunt, de regulă, gesturi de politețe sau de graba de a termina. Fiecare are un cost.

• Nu semnați un act în italiană dacă nu l-ați înțeles. Cereți traducerea sau cereți să se consemneze că nu ați înțeles.
• Nu răspundeți „da” din politețe. Un „da” spus fără să fi înțeles poate fi consemnat ca recunoaștere.
• Nu acceptați un interpret improvizat dintre cei de față, nici măcar o rudă, pentru audieri importante.
• Nu renunțați la interpret pentru că „vă descurcați cu italiana”. Cuvintele de uz zilnic nu acoperă limbajul unei proceduri.
• Nu așteptați ca traducerea să vină singură. Dreptul la traducerea scrisă trebuie cerut separat.
• Nu traduceți actele cu o aplicație pe telefon și să vă bazați pe ele. Ajută pentru orientare, dar nu pentru decizii.
• Nu discutați strategia cu avocatul prin intermediul unei rude dacă se poate evita; cereți interpret pentru aceste discuții.

Motivul practic: o cerere consemnată rămâne în dosar, iar ceea ce nu s-a consemnat nu se poate dovedi.

Actele de păstrat când invocați dreptul la interpret și traducere

Dreptul la interpret și la traducere se apără cu dovezi, iar dovezile sunt de multe ori absența a ceva: nu a existat un interpret, nu a existat o traducere, nu s-a consemnat o cerere. Pentru a dovedi o absență, trebuie să arătați ce actele spun și ce nu spun.

Păstrați cu grijă tot ce ați primit și tot ce ați cerut, cu data fiecărui lucru. O cerere făcută oral, dar notată de dumneavoastră în aceeași zi, poate fi susținută mai târziu printr-o cronologie credibilă.

Iată ce merită strâns.

Pentru ca dreptul să poată fi invocat mai târziu, trebuie să existe urme că a fost cerut sau că a lipsit. Adunați-le din timp.

• Toate actele sosite, în original și fotografiate, cu data și modul în care le-ați luat în primire.
• Procesele-verbale ale audierilor, cu mențiunea dacă a fost prezent un interpret, în ce limbă și cu ce nume.
• Informarea de garanție și avizul de încheiere a urmăririi, dacă ați primit asemenea acte, cu notă despre limba lor.
• Ordonanțele care dispun măsuri restrictive de libertate, cu data comunicării.
• Rechizitoriul și citația pentru judecată, cu traducerea, dacă există.
• Hotărârile, inclusiv motivarea, cu o notă despre traducerea fiecărei părți.
• O cronologie scrisă de mână: când ați cerut interpret, cui, ce răspuns ați primit.
• Numele interpretului și ora la care a intrat în audiere, dacă le știți.

Păstrați totul într-un dosar al dumneavoastră. Dacă traducerea a lipsit, aceste hârtii sunt cele care permit apărătorului să ceară remedierea.

Când actele sunt în limbi diferite și persoana în altă țară

Dreptul la traducere se complică atunci când actele circulă între sisteme diferite, fiecare cu limba lui. Un act redactat în România, folosit în Italia și explicat familiei în română trece prin mai multe limbi, iar orice neglijență se pierde pe drum.

Pentru un român care are de a face cu justiția italiană, dificultatea nu este doar italiana. Actele din România trebuie făcute înțelese de instanța italiană, iar actele italiene trebuie făcute înțelese de familie, uneori de un avocat din România și de instituții de acolo.

• Traducerea oficială: actele din România folosite în Italia trebuie traduse de un traducător autorizat; traducerea făcută de rude sau de prieteni nu este acceptată de regulă.
• Legalizări: unele acte cer o formalitate suplimentară de recunoaștere; întrebați avocatul care.
• Poșta: documentele traduse și trimise între România și Italia sosesc cu întârziere; începeți din timp.
• Comunicarea cu familia: cereți ca rezumatele pentru rude să fie în română și scrise simplu.
• Consulatul: poate ajuta cu informații despre traducători și cu transmiterea de vești, dar nu traduce actele procedurii.
• Interpretul la distanță: pentru convorbiri cu apărătorul sau cu familia, o convorbire prin telefon sau video cu interpret poate fi o soluție, dacă se cere din timp.

Dacă procedura are și o parte în România, apărătorii din ambele țări trebuie să folosească aceleași traduceri, ca să nu apară interpretări diferite ale aceluiași act.

Cum lucrează studiul când limba este o problemă

Pentru studiu, limba nu este un detaliu de comunicare, ci parte din apărare: o declarație dată fără să fie înțeleasă este un risc, iar o traducere lipsă este o breșă. De aceea, încă din convorbirea de început se verifică ce limbă înțelegeți cel mai bine.

Studiul lucrează în limba română cu clienții care o vorbesc, iar discuțiile cu apărătorul nu au nevoie de un interpret separat. Convorbirea inițială servește ca să se afle ce acte aveți, în ce limbă sunt și dacă un interpret sau o traducere au fost deja oferite. Actele pot fi trimise prin fotografie sau scanare.

Pașii obișnuiți:

• se verifică dacă dreptul la interpret și la traducere a fost cerut și consemnat;
• dacă nu, se pregătește o cerere scrisă pentru traducerea actelor esențiale;
• apărătorul explică în română conținutul actelor, punct cu punct, ca să înțelegeți ce se cere;
• se verifică traducerile primite, atunci când există dubii privind exactitatea lor;
• dacă procedura are loc și în România, se coordonează cu un avocat de acolo;
• familia primește rezumate în română, periodic.

Studiul are sediile în Roma, Milano și Napoli, deci poate fi aproape de instanța sau de comisariatul unde se desfășoară procedura. Contactul se face prin telefon sau e-mail, cu datele de pe pagina de contact. Nu se promit rezultate: se promite o lectură atentă a actelor și o apărare care ține seama de ceea ce persoana a înțeles și de ceea ce nu.

Întrebări pentru avocat despre interpret și traducere

Mulți oameni cred că interpretul și traducerea sunt același lucru, iar această confuzie este cea mai frecventă sursă de probleme. Întrebările de mai jos pornesc de la diferența dintre ele și de la ce trebuie făcut pentru ca fiecare să fie respectat în cazul dumneavoastră.

Cereți ca răspunsurile să precizeze ce se face la audiere și ce se face în scris.

Dreptul la traducere este simplu în principiu și greu în practică. Iată întrebările care îl fac concret:

• Care dintre actele din dosarul meu sunt considerate esențiale și trebuie traduse în scris?
• Cum cer traducerea și în ce formă o fac, ca să rămână urma în dosar?
• Am fost audiat fără interpret. Ce înseamnă pentru valoarea declarației și ce se poate cere?
• Interpretul care a fost prezent era calificat? Cum se verifică și ce urmări are o traducere greșită?
• Pot cere să mi se traducă și actele care nu sunt esențiale, și cine suportă costul?
• Cum se asigură interpretul pentru discuțiile cu avocatul, ca să rămână confidențiale?
• Dacă am semnat un act pe care nu l-am înțeles, ce se poate face acum?
• Termenele pentru contestare încep să curgă de la comunicarea actului sau de la traducerea lui?
• Ce fac dacă traducerea primită conține erori care schimbă sensul?

Cereți răspunsuri precise. Un răspuns care spune doar că „există dreptul” nu vă ajută dacă nu vă spune și cum se invocă.

Cuvinte care apar în actele traduse

Traducerile actelor penale italiene folosesc adesea termeni care sună straniu în română, pentru că instituțiile nu se suprapun perfect. Unele cuvinte sunt echivalente apropiate, altele sunt explicații lungi puse în locul unui singur termen italian.

Mai jos sunt cuvintele pe care le veți găsi cel mai des și ce înseamnă în practică.

Actele traduse din italiană folosesc termeni care sună ciudat în română. Cei de mai jos apar în pagina de față și în explicațiile care o însoțesc.

• Interpret: persoana care traduce oral în timpul audierilor, al interogatoriilor și al ședințelor.
• Traducere scrisă: varianta pe hârtie a actelor esențiale; se cere separat.
• Acte esențiale: documentele fără de care nu v-ați putea apăra: informarea de garanție, avizul de încheiere a urmăririi, rechizitoriul, citația, ordonanțele privind măsuri restrictive și hotărârile.
• Gratuitate: ambele drepturi sunt fără plată și nu depind de venituri.
• Informarea de garanție: actul prin care sunteți încunoștințat că este cercetat un fapt pe numele dumneavoastră.
• Aviz de încheiere a urmăririi: actul prin care se anunță că investigațiile s-au terminat.
• Rechizitoriu: actul prin care acuzarea cere trimiterea în judecată.
• Citație pentru judecată: actul care vă anunță data și locul procesului.
• Secretul comunicării cu apărătorul: convorbirile cu avocatul, prin interpret, sunt acoperite de confidențialitate.

Dacă un termen din act nu apare aici, nu îl lăsați neînțeles: fotografiați pagina și cereți explicația înainte de a semna ceva.