Sănătatea în timpul detenției

Cine citește această pagină și ce se întâmplă cu sănătatea lui

Cineva a fost arestat și ia zilnic un medicament fără de care nu funcționează: pentru tensiune, pentru diabet, pentru epilepsie, pentru o boală de inimă. În momentul intrării a fost întrebat de nume, de adresă, poate de o boală mare, dar nimeni nu i-a cerut lista de medicamente. Acum au trecut zile, doza obișnuită nu a venit, iar el nu știe cui să ceară și în ce formă.

O rudă din România primește o scrisoare sau un telefon scurt în care persoana arestată spune că o doare ceva, că nu poate dormi, că i s-a spus să aștepte. Familia nu știe dacă este vorba de ceva grav sau de o plângere obișnuită și nu știe dacă are dreptul să intervină. Caută un document medical vechi, un nume de doctor, o rețetă, dar nu știe cum să le facă ajunge într-un loc unde poșta merge încet.

Mai este persoana cu o suferință psihică sau cu o dependență, pentru care mediul închis agravează lucrurile; femeia care are nevoie de o consultație ginecologică; omul în vârstă cu probleme de mers; tânărul cu o durere de dinți pe care nu o poate trata. Fiecare are nevoie de un fel de răspuns, dar toți au același început: o cerere scrisă, un dosar clinic și cineva afară care știe unde sunt hârtiile medicale. Această pagină vorbește despre îngrijirile de zi cu zi, nu despre situațiile extreme în care starea de sănătate ar face detenția imposibilă.

Cum arată în fapt o zi cu o boală în detenție

Programul medical al unui deținut nu coincide cu programul bolii lui. Medicamentele se dau la ore fixe, de la un ghișeu, iar dacă lipsiți la acea oră din cauza unei audieri sau a unui transport, doza poate fi sărită. O durere apărută seara se tratează de obicei în ziua următoare, după o cerere de consultație care trece prin mai multe mâini. Pentru un om cu o boală stabilă, aceste întârzieri sunt un disconfort; pentru cel cu o criză posibilă, sunt un risc.

Alimentația este altă parte a vieții de zi cu zi. Un diabetic, un om cu probleme digestive sau cu alergii are nevoie de o dietă adaptată și trebuie să ceară în scris ca ea să fie consemnată. Fără o menționare formală în dosarul medical, masa rămâne cea comună. Somnul, igiena și mișcarea, toate afectează evoluția unei boli cronice.

Stresul este permanent. Teama de dosar, rușinea față de familie, incertitudinea termenelor agravează simptomele. Unii oameni evită să spună că au o problemă de sănătate pentru că nu vor să fie priviți ca slabi de alți deținuți; alții exagerează pentru a obține un transfer, iar asta le ruinează credibilitatea. Familia vede schimbarea în ton la telefon, în scrisori mai scurte, în scăderi de greutate. De aceea, o comunicare regulată și calmă, în care cel din interior spune clar ce simte și ce a cerut, ajută mai mult decât orice alarmă.

Ce decideți atunci când tratamentul nu continuă

Aveți câteva bifurcații și fiecare costă ceva.

Cereți verbal sau în scris. O cerere verbală se poate uita sau se poate pierde; cea scrisă lasă urmă și poate fi invocată ulterior. Prețul este că scrisul cere timp, ajutor și uneori traducere. Dacă nu știți să formulați, cereți ajutorul avocatului sau al unui coleg de celulă. Păstrați o copie sau notați data și persoana căreia i-ați predat-o.

Așteptați răspunsul sau escaladați. Dacă cererea este simplă și răspunsul vine, nu are sens să faceți presiuni. Dacă a trecut un interval rezonabil și boala se agravează, merită să scrieți din nou, apoi să cereți intervenția conducerii instituției și, dacă este nevoie, a autorității de supraveghere. Prețul escaladării este tensiunea cu personalul, de aceea tonul trebuie să rămână factual: ce simt, de când, ce am cerut, ce mi s-a răspuns.

Cereți îngrijiri curente sau amânarea executării. Sunt lucruri diferite. Îngrijirile curente vizează tratament în detenție; amânarea vizează situația în care boala face detenția incompatibilă cu starea de sănătate, o discuție separată, cu probe medicale serioase. Nu le confundați și nu cereți amânarea dacă o simplă îngrijire ar fi rezolvat problema.

În toate cazurile, nu opriți singur un tratament și nu schimbați dozele fără medic.

Dacă medicamentul nu a venit după cererea scrisă, nu așteptați să se agraveze boala: reveniți în scris, cu data cererii anterioare, dar fără ton de reproș. Cereți ca răspunsul să fie dat tot în scris, cu numele celui care îl semnează. Notați la fiecare pas ora și numele persoanei cu care ați vorbit.

Ce documente medicale trebuie să ajungă în dosar

Un dosar clinic bun se construiește cu hârtii din țara de unde veniți. Cereți familiei sau medicului curant să adune:

• Lista tuturor medicamentelor cu substanța activă și doza, nu doar numele comercial. Denumirile diferă de la o țară la alta, iar medicul din interior are nevoie de substanța exactă.
• Biletele de externare și scrisorile medicale din spitalele unde ați fost tratat, cu diagnosticul scris clar.
• Rezultatele recente de laborator și imagistică, mai ales pentru boli cronice: glicemie, analize de rinichi, electrocardiogramă.
• Rețetele active și mențiunea dacă tratamentul este pe viață sau pe o perioadă.
• Lista alergiilor la medicamente sau alimente, cu reacția avută.
• Certificate de handicap sau invaliditate, dacă există, și orice dovadă a nevoii de ajutor la mers sau la îngrijire.
• Datele de contact ale medicului curant din România, cu acordul lui de a răspunde la întrebări.
• Rapoarte de psihiatrie sau psihologie, pentru cine are un tratament în această zonă.

Toate se traduc în italiană, iar traducerea se păstrează împreună cu originalul. Cereți un exemplar pentru avocat și o copie pentru serviciul medical al instituției.

Dacă tratamentul include injecții, aparate sau dispozitive (insulină, glucometru, aparat pentru respirație), notați-le separat, cu modelul și cu nevoia lor zilnică. Pentru fiecare medicament, scrieți ce se întâmplă dacă este omis o dată: unele pot fi sărite fără pericol, altele nu. Medicul curant din România vă poate da o scrisoare scurtă cu aceste informații, pe care o traduceți în italiană. Pentru cei cu probleme psihice, o scrisoare de la psihiatru care explică diagnosticul și ce nu trebuie întrerupt brusc. Păstrați și datele celei mai recente vizite, ca medicul din instituție să știe de când nu ați mai fost consultat.

Întrebările despre tratament și dosarul clinic

• Cum depun o cerere de consultație sau de continuare a tratamentului și cui o adresez?
• Pot cere să fie consemnată o dietă sau o afecțiune în dosarul medical și cum?
• Dacă documentele medicale sunt în română, cine le traduce și cât durează?
• Ce fac dacă un medicament nu este disponibil în Italia sub același nume?
• Cum cer o vizită de specialitate și cum aflu poziția mea pe lista de așteptare?
• Pot fi dus la un spital din afara instituției pentru o investigație, și cine decide?
• Ce se întâmplă cu dosarul clinic dacă sunt transferat în altă instituție?
• Când are sens să cer amânarea executării și cum se deosebește de simpla cerere de îngrijire?
• Familia poate vorbi cu medicul instituției sau trebuie să treacă prin dumneavoastră?

Notați întrebările înainte de convorbire; o întâlnire scurtă se consumă repede, iar problemele medicale cer răspunsuri precise, cu date.

Întrebați și cum se cere o opinie medicală suplimentară și cine o plătește, dacă instituția poate lăsa să intre un medic de încredere, cum se păstrează confidențialitatea diagnosticului față de ceilalți deținuți și cine din familie poate primi informații. Întrebați ce se întâmplă dacă simptomele apar în afara programului: la cine strigați, cine hotărăște dacă este urgență și cât durează până vine un medic. Notați răspunsurile, cu data, într-un caiet pe care îl puteți arăta mai târziu.

Când medicul curant e în România, iar pacientul în Italia

Un deținut român care a fost tratat acasă are o istorie medicală pe care medicii din Italia nu o cunosc. Dosarul lui se află la spitale, la medicul de familie, în bazele de date naționale, în limba română și cu denumiri care nu coincid cu cele italiene. A face să ajungă din România în Italia ceea ce trebuie, în forma potrivită, este o muncă în sine.

Traducerea contează: un diagnostic tradus aproximativ, o doză scrisă greșit sau o abreviere neînțeleasă pot duce la o decizie nepotrivită. Cereți traducerea de la o persoană care cunoaște terminologia medicală și păstrați originalul alături. Medicamentele trebuie echivalate după substanța activă, iar această corespondență o face medicul instituției, nu familia. Familia nu poate trimite medicamente pe cale poștală; ele se prescriu și se furnizează din interior.

Poșta între țări este lentă, iar transmiterea electronică a documentelor medicale cere acordul pacientului și al medicului. Convorbirile telefonice cu familia sunt scurte și programate, deci informațiile medicale importante trebuie transmise în scris. Consulatul României poate ajuta la verificarea condițiilor de detenție și la contactul cu familia, dar nu decide în privința tratamentului. Un coleg din România poate obține actele medicale originale și poate verifica modul în care sunt traduse. Diferențele de program între instituțiile din România și din Italia trebuie luate în calcul la orice termen.

Cum lucrează studioul când este vorba de sănătate în detenție

Începem cu o listă a problemelor medicale ale persoanei: boli, medicamente, alergii, tratamente în curs. O primim de la familie, prin e-mail sau mesaj, împreună cu fotografii ale actelor medicale pe care le au. În convorbirea inițială (cu familia sau cu persoana însăși, când este posibil) stabilim ce este urgent, ce a fost deja cerut și ce răspuns a venit.

Mandatul se dă în scris, iar dacă persoana nu poate semna imediat, o rudă apropiată poate începe procedura. Apoi redactăm cererile către instituție, trimitem actele traduse și cerem confirmarea primirii. Dacă tratamentul nu continuă sau o îngrijire este refuzată, pregătim o reclamație motivată, cu data, cu cererile anterioare și cu documentele medicale. Convorbirile se pot purta în română.

Studioul are birouri la Roma, Milano și Napoli și poate fi prezent la audierile în care se discută starea de sănătate. Nu promitem un transfer, o amânare sau un tratament anume: decizia aparține medicilor și autorităților. Spunem ce se poate cere, în ce formă și ce probe sunt necesare. Contactul este pe pagina dedicată, iar un mesaj cu lista medicamentelor este un bun punct de plecare.

Dacă situația medicală este gravă, spuneți-ne de la început și cereți ca documentele cele mai importante (diagnostic, medicamente vitale) să fie trimise cu prioritate. Le grupăm într-un singur document tradus și îl depunem cu o cerere motivată. Țineți o evidență a datelor la care s-a cerut ceva și a răspunsurilor primite.

Ce nu faceți cât timp tratamentul este în discuție

• Nu opriți singur un medicament pentru a „forța” o reacție. Poate agrava boala și vă compromite poziția.
• Nu trimiteți medicamente prin colet sau prin vizitator. Nu sunt acceptate, pot fi confiscate și pot crea probleme noi.
• Nu exagerați simptomele pentru a obține un transfer. Medicii observă, iar credibilitatea pierdută se recâștigă greu.
• Nu semnați un refuz de îngrijire fără să înțelegeți ce acceptați. Cereți explicații și, dacă e nevoie, traducere.
• Nu discutați diagnosticul în grupuri de comunitate sau pe rețele sociale; informațiile medicale circulă și pot fi folosite împotriva dumneavoastră.
• Nu ignorați răspunsurile scrise primite. Păstrați-le, pentru că arată ce s-a cerut și ce s-a răspuns.
• Nu așteptați ca boala să se agraveze pentru a cere ceva. O cerere făcută din timp este întotdeauna mai ușor de susținut.

Mai evitați să vă bazați pe sfaturile altor deținuți despre doze sau despre medicamente „care ajută”: schimbul de pastile este interzis și periculos. Nu cereți familiei să trimită suplimente, ceaiuri sau produse naturiste prin colet; pot fi refuzate și pot interacționa cu tratamentul. Nu vă lăsați convins să renunțați la o vizită de specialitate din frică de a fi considerat „problematic”. Nu ascundeți din rușine o boală transmisibilă sau psihică: medicul trebuie să o cunoască, iar informația este protejată. Nu așteptați până la criză ca să explicați că aveți nevoie de un medicament. Nu înlocuiți cererile scrise cu promisiuni verbale ale unui agent: fără urmă scrisă, nu aveți ce arăta mai târziu. Nu lăsați familia să facă presiuni telefonice repetate asupra personalului; un mesaj scris, bine formulat, prin avocat, ajunge mai departe.

Cuvintele pe care le veți găsi în documentele medicale și penitenciare

• Asistență sanitară: ansamblul serviciilor medicale primite în detenție: consultații, medicamente, urgențe.
• Dosar clinic: fișa medicală a persoanei, cu diagnostice, tratamente și rezultate. Se poate pierde la transfer, de aceea merită copii.
• Vizită de specialitate: consultația la un medic specialist, inclusiv în afara instituției; are adesea o listă de așteptare proprie.
• Listă de așteptare: ordinea în care se programează consultațiile; poziția în ea se poate cere.
• Institut penitenciar: locul unde se execută detenția, cu propriul serviciu medical.
• Amânarea executării: instrument separat, folosit când boala face detenția incompatibilă cu starea de sănătate; nu se confundă cu cererea de îngrijire.

Dacă întâlniți alt cuvânt în răspunsurile primite, cereți explicația înainte de a semna sau de a răspunde. În probleme medicale, o formulare vagă poate ascunde o refuzare.

Veți întâlni și cuvinte care descriu locul unde se tratează: „serviciu medical”, „infirmerie”, „sector sanitar”. Ele desemnează spațiul și personalul din interiorul instituției, diferit de spitalul din afară, unde se ajunge numai pentru investigații sau urgențe. Veți vedea și „cerere scrisă”, formularul simplu prin care un deținut solicită o consultație, o schimbare de dietă sau un document; i se păstrează o copie. Întrebați cum se numește formularul în instituția dumneavoastră și cum îl primiți. Dacă o foaie vorbește despre „compatibilitate” cu regimul detentiv, înseamnă că se discută dacă starea de sănătate poate fi tratată în interior; aceasta este altă procedură decât cererea curentă. Cereți explicația înainte de a semna.