Urmărit în două țări pentru aceleași fapte

Ce se pierde dacă principiul nu este invocat

Bifurcația cea mai importantă este dacă invocați principiul acum sau așteptați să vedeți ce se întâmplă. Dacă îl invocați imediat, apărarea depune hotărârea veche și cere să se constate că faptele sunt aceleași. Prețul este că trebuie să fie gata traducerea și dovada că hotărârea a rămas definitivă, adică exact acte care se obțin greu. Dacă așteptați, câștigați timp pentru acte, dar riscați ca procedura să înainteze și să ajungă la măsuri care sunt mai greu de revocat ulterior.

Altă decizie privește tonul față de autoritatea din celălalt stat. Unii vor să explice totul într-o declarație, cu speranța că o explicație sinceră va fi suficientă. Aceasta nu funcționează: autoritatea nu verifică din oficiu ce s-a întâmplat în alt stat și nu are obligația să creadă o povestire. Ce o convinge este un act, nu o relatare. De aceea orice declarație trebuie pregătită împreună cu apărătorul și trebuie să se refere la hotărârea scrisă, nu la amintiri.

Încă o alegere privește deplasările. Dacă există un mandat sau o simplă căutare, orice trecere de frontieră poate duce la o reținere. Cine are dubii poate cere apărătorului să verifice înainte de a călători dacă numele figurează undeva. Costul acestei verificări este un timp pierdut; costul neverificării poate fi o noapte la poliție pe un aeroport sau la un post de frontieră, într-o limbă pe care persoana nu o vorbește și fără nimeni care să știe unde se află.

Dosare în mai multe state și întrebarea care se pune prea târziu

Oamenii care ajung pe această pagină au, de obicei, aceeași nedumerire: au fost deja judecați undeva, iar acum li se spune că sunt urmăriți pentru același lucru în altă țară. Un bărbat din România a executat o pedeapsă acasă pentru o faptă comisă lângă granița cu Italia și află acum că un procuror italian a deschis un dosar. O femeie a plătit ceva pentru a închide o problemă într-un stat, iar o notificare din alt stat o obligă să se înfățișeze. Reacția firească este: „am terminat deja cu asta".

Alt grup este al familiilor. Ele capătă un apel din străinătate și află că rudele lor sunt căutate printr-un mandat, în timp ce în țara de origine fapta a fost tratată sau închisă cu mult timp în urmă. Nu știu dacă hotărârea veche are vreo greutate, dacă trebuie arătată cuiva și cine o poate arăta. Alții au găsit un act în limba italiană, pe care nu îl înțeleg, și nu știu dacă faptele descrise sunt aceleași cu cele pentru care au fost deja judecați.

Pagina este pentru toți aceștia. Răspunde la o problemă practică: cum se folosește o hotărâre deja existentă pentru a opri o urmărire în alt stat, ce trebuie pus la dosar și de ce nimeni nu face acest lucru în locul persoanei. Spre deosebire de ce cred mulți, principiul nu funcționează de la sine: trebuie invocat de apărare, la timp, cu actele necesare. Cine așteaptă ca autoritățile să observe de la sine suprapunerea riscă să afle prea târziu că nimeni nu a verificat.

Ce se schimbă în viață când ești căutat în altă țară

Să fii urmărit în mai multe state nu înseamnă doar o complicație juridică, ci o schimbare a modului în care trăiești. Călătoriile devin riscante, pentru că fiecare trecere de frontieră poate fi un control. Familiile din România sau din Italia amână vizite și sărbători, iar copiii nu înțeleg de ce un părinte refuză să urce într-un avion. Un angajator care are nevoie de deplasări în străinătate poate renunța la persoană din prudență.

Mai apar efecte discrete. Un cont bancar poate fi examinat mai atent, iar un transfer mare poate atrage întrebări. Un permis de conducere, o viză sau o cerere de ședere pot fi întârziate dacă numele figurează într-o bază de date. Chiar dacă dosarul din celălalt stat este greșit de la un capăt la altul, aceste întârzieri produc daune reale, de la o oportunitate de muncă pierdută până la un contract care nu se mai semnează.

Familia are, în plus, de gestionat vestea. Rudele se întreabă ce a făcut persoana, vecinii află, iar în comunitățile mici zvonul circulă repede. Cel mai prudent este să nu se discute dosarul în afara cercului strict necesar și să se spună o frază, aceeași pentru toți: situația este în mâinile unui avocat. Orice altceva alimentează povești care apoi ajung în dosar sau la angajator. Restul energiei merge în strângerea actelor care pot opri urmărirea.

Reflexe care costă scump în dosarele cu mai multe state

În asemenea situații, greșelile nu vin din rea-credință, ci din presupunerea că „se știe" ceea ce nu se știe. Iată cele mai frecvente, cu motivul pentru care trebuie evitate.

• Nu presupuneți că autoritatea străină cunoaște hotărârea. Fiecare stat își ține propriile registre, iar ce s-a întâmplat acasă nu apare de la sine în Italia.
• Nu trimiteți documente originale nici unei autorități. Se predau copii certificate; originalul rămâne la dumneavoastră sau la apărător, pentru că se poate pierde pe drum.
• Nu semnați declarații despre faptă fără să știți cum se compară cu hotărârea veche. O frază în plus poate sugera că faptele sunt diferite.
• Nu ignorați convocările din niciuna dintre țări; o absență poate produce o decizie în lipsă care se întoarce împotriva dumneavoastră.
• Nu vă bazați pe vorbe auzite de la prieteni care au trecut printr-o situație asemănătoare; fiecare dosar are datele lui.
• Nu discutați cu persoana vătămată din niciun stat, fie în dosarul vechi, fie în cel nou.
• Nu amânați traducerile până când sunt cerute; ele aduc cu ele cele mai multe întârzieri.

Mai există un reflex, mai greu de recunoscut: încrederea oarbă. Convingerea că, fiind de partea dreptății, lucrurile se vor lămuri singure îi face pe mulți să amâne. În dosarele cu mai multe state nimic nu se lămurește de la sine, pentru că fiecare autoritate lucrează cu registrele și cu termenele ei. Cine se bazează pe corectitudinea sistemului află târziu că o hotărâre rămasă nedepusă nu a existat pentru nimeni.

Actele care dovedesc o hotărâre anterioară

Aceste acte nu sunt cerute de apărător din plăcerea formalităților, ci pentru că principiul se aplică doar pe baza lor. Fără ele, autoritatea din celălalt stat nu are nimic de verificat și, în lipsa unui document, nu poate decât să continue ce a început.

• Hotărârea însăși, în copie certificată, cu tot cu motivare, nu doar dispozitivul. Din motivare se vede ce fapte au fost judecate, iar tocmai acest lucru se compară cu noul dosar.
• Dovada caracterului definitiv: atestarea că hotărârea nu mai poate fi atacată. Fără ea, nimeni nu va ști dacă a rămas în picioare sau este încă supusă contestării.
• Dovada executării: adeverința că pedeapsa a fost executată, este în curs de executare sau a fost stinsă, după caz.
• Actul din noul dosar, cu descrierea faptelor, pentru ca apărătorul să poată compara povestirile din dosare rând cu rând.
• Traduceri ale tuturor acestora, în limba statului în care se invocă principiul, făcute de un traducător recunoscut.
• Cronologia scrisă a evenimentelor, cu date, locuri și nume, pentru a arăta suprapunerea faptelor.
• Datele de contact ale avocatului sau ale grefei din statul unde s-a pronunțat hotărârea, pentru verificări și copii suplimentare.

Dacă vreunul dintre aceste acte lipsește sau nu poate fi obținut imediat, nu îl căutați în tăcere: spuneți apărătorului ce lipsește și din ce motiv. Uneori o copie certificată se poate cere direct instanței care a pronunțat hotărârea, alteori avocatului care a apărat persoana la vremea aceea, iar apărătorul știe care cale este mai rapidă și mai ieftină.

Când același fapt se judecă la Roma și la București

Sistemele judiciare ale statelor implicate nu comunică automat între ele. Chiar dacă între statele membre există mecanisme de cooperare, ele servesc în principal autorităților, nu persoanei. Aceasta înseamnă că, dacă dumneavoastră nu spuneți că hotărârea există, este posibil ca nimeni din cealaltă țară să nu o afle. Responsabilitatea de a o aduce în fața celui care decide revine apărării.

Practic, aceasta cere coordonare. Un avocat din țara în care s-a pronunțat hotărârea poate obține copiile certificate și dovada caracterului definitiv, iar un avocat din țara în care se desfășoară noul dosar le depune și le susține. Ei trebuie să folosească aceleași date, aceleași nume ale faptelor și aceeași cronologie, ca să nu apară diferențe care pot fi folosite împotriva persoanei. Traducerea este o etapă în sine: un termen juridic tradus greșit poate face ca faptele să pară diferite, deși nu sunt.

Timpul poate fi o problemă mare. Poșta dintre România și Italia, programul instituțiilor, sărbătorile diferite și fusul orar produc întârzieri care nu se văd decât târziu. Dacă există o convocare sau un termen, apărătorul trebuie anunțat imediat, ca să poată cere ceea ce este necesar. Contactul cu consulatul este util mai ales pentru acte de stare civilă și pentru verificarea situației persoanei dacă este reținută, dar consulatul nu invocă principiul în numele cuiva.

Cum se pornește lucrul cu studiul în asemenea cazuri

Contactul de început se face prin e-mail la avvmassimoromano@gmail.com sau la telefonul afișat pe site. Trimiteți, dacă aveți, hotărârea veche și actul din noul dosar, chiar dacă nu le înțelegeți; apărătorul le citește și spune ce lipsește. Dacă nu aveți încă niciun act, descrieți pe scurt faptele, locul și datele aproximative. Un răspuns concret vine după ce se vede cum se compară povestirile din dosare, nu înainte.

În convorbirea de început se discută ce hotărâre există, cine o poate obține și cum se dovedește că a rămas definitivă. Se stabilește dacă este nevoie de un avocat în cealaltă țară și, dacă familia are deja un avocat acolo, se organizează schimbul de informații. Studiul lucrează cu corespondenți atunci când dosarul se desfășoară în afara Italiei, iar traducerile se pregătesc la timp, nu după ce apar termenele. Puteți scrie în română.

Studiul nu poate anunța că autoritatea va accepta argumentul și nu poate spune dinainte ce va hotărî. Poate însă spune ce trebuie depus, în ce formă și de către cine, astfel încât principiul să fie invocat corect. Birourile din Roma, Milano și Napoli preiau dosare din toată țara, iar discuțiile se pot purta și la distanță, prin telefon sau prin schimb de mesaje.

Dacă aveți un avocat în România, spuneți-i să ne contacteze direct sau trimiteți-ne datele lui; schimbul de acte merge mai repede între cei care cunosc fiecare sistemul propriu. Dacă nu aveți, vă spunem ce fel de ajutor trebuie căutat acolo, fără să vă impunem pe cineva anume.

Ce să cereți avocatului în asemenea dosare

Chestiunea are particularități pe care o persoană fără pregătire juridică nu le bănuiește. Întrebările de mai jos ajută la ordonarea discuției și la înțelegerea limitelor a ceea ce se poate cere.

• Faptele din noul dosar sunt materialmente aceleași cu cele judecate înainte, sau doar asemănătoare? Pe ce vă bazați când spuneți asta?
• Hotărârea mea poate fi considerată definitivă? Ce act o dovedește și cine îl eliberează în țara unde a fost pronunțată?
• Se aplică principiul și când soluția anterioară a fost o soluție de netrimitere în judecată, nu o condamnare?
• Ce se întâmplă cu pedeapsa deja executată dacă urmărirea continuă pentru o parte din fapte?
• Trebuie să invocăm principiul în scris, în ce moment și în fața cui, ca să nu fie considerat tardiv?
• Pot călători în siguranță până la clarificare, sau există riscul unei reținute la frontieră?
• Cine verifică dacă numele meu figurează într-o bază de date și cum se corectează situația, dacă este cazul?
• Dacă fapta a avut loc în afara Uniunii, ce se schimbă pentru mine?

Notați răspunsurile exact așa cum sunt date, pentru că de la o discuție la alta ele vor fi comparate cu actele.

Nu vă fie teamă că întrebările sunt prea multe sau prea simple. Chestiunea este necunoscută aproape tuturor celor care o întâlnesc, iar o întrebare pusă la început costă mai puțin decât o greșeală descoperită după o convocare.

Vocabular întâlnit în dosarele cu mai multe state

Documentele din asemenea dosare amestecă limbi și proceduri. Termenii de mai jos apar cel mai des, iar unii dintre ei au echivalente în italiană pe care le veți recunoaște pe hârtie.

• Identitatea materială a faptelor: aceleași acte concrete, în aceleași împrejurări, indiferent de numele juridic dat. Contează ce s-a întâmplat, nu cum a fost denumit.
• Hotărâre definitivă (sentenza definitiva): hotărâre care nu mai poate fi atacată prin căile obișnuite de contestare.
• Soluție de netrimitere: decizia de a nu merge mai departe cu dosarul, care în anumite sisteme produce același efect ca o hotărâre.
• Executarea pedepsei (esecuzione della pena): faza în care o pedeapsă pronunțată este pusă în practică.
• Mandat european: cererea prin care un stat cere altuia predarea unei persoane căutate.
• Statele membre: țările care fac parte din aceeași Uniune și între care principiul se aplică.
• Traducere certificată: traducerea făcută de o persoană recunoscută, necesară pentru acte oficiale.

Dacă vedeți într-un act un termen care nu este aici, nu îl traduceți cu un dicționar; trimiteți-l apărătorului, pentru că sensul juridic diferă adesea de cel obișnuit.

Cuvintele din acest domeniu au adesea sensuri diferite în fiecare țară. Un termen care în România înseamnă o anumită etapă poate desemna în Italia alta, așa că traducerea cuvânt cu cuvânt induce în eroare. De aceea cereți apărătorului să vă explice ce înseamnă, în practică, fiecare termen din actul pe care îl aveți în mână.