Cum se pregătește o audiere

Cine citește despre audieri

Un om a fost chemat la poliție „pentru câteva lămuriri” și nu știe dacă este martor sau suspect. Nu are un avocat și se întreabă dacă trebuie să meargă, ce să spună și dacă poate cere ca cineva să fie alături. Între timp, rudele din România îi spun că, dacă nu a făcut nimic, nu are de ce să se teamă, iar el nu știe cum să le explice că lucrurile nu merg așa.

Altcineva este deja în detenție și i s-a comunicat că urmează o audiere în fața unui judecător. Are doar câteva ore și vrea să știe dacă să vorbească sau să tacă. Familia sună avocatul și întreabă același lucru, fiecare cu o teamă diferită.

Sunt și persoane care ajung în fața unei autorități pentru o chestiune aparent minoră: un accident, o ceartă, un control la locul de muncă. Cred că pot „lămuri” totul în câteva minute, nu știu că ce rostesc se consemnează și rămâne la dosar.

Mai există o categorie, a celor care au mai trecut prin audieri și s-au contrazis mai târziu, pentru că nu își aminteau exact detaliile. Aceștia înțeleg cel mai bine de ce pregătirea contează.

Toți au în comun faptul că nu au timp, nu cunosc dosarul și simt presiunea de a spune ceva. De aceea pagina insistă pe ce se decide înainte, nu în timpul întrebărilor.

Decizii de luat înainte de a vorbi

Cea mai grea alegere este dacă răspundeți la întrebări sau nu. Dacă răspundeți, puteți clarifica o poziție și puteți dezamorsa o suspiciune, dar orice cuvânt se consemnează și orice contradicție apare mai târziu. Dacă tăceți, nu se poate folosi tăcerea împotriva dumneavoastră, însă riscați să pară că nu aveți nimic de spus, iar autoritatea poate trage concluzii în altă parte. În orele de început, când dosarul nu este cunoscut, tăcerea este de regulă alegerea mai sigură, dar nu obligatorie, iar decizia se ia cu avocatul.

Altă alegere este între a face declarații spontane și a răspunde doar la întrebări. O declarație spontană permite să fixați o versiune în felul dumneavoastră, fără a fi dirijat de întrebări, dar rămâne integral la dosar, cu toate omisiunile. Răspunsurile la întrebări sunt mai ghidate, dar pot atinge puncte pe care nu le-ați fi ales. Prețul este controlul asupra poveștii.

În sfârșit, trebuie hotărât dacă cereți un termen pentru a vă pregăti. Cererea poate părea suspectă, dar de obicei este firească: apărarea are dreptul să cunoască acuzația și să se organizeze. Dacă acceptați să vorbiți imediat, fără să fi văzut nimic, renunțați la un avantaj pe care nu îl mai recuperați. Alegerea corectă variază de la caz la caz, dar nu se face în prag de ușă.

Alegerea rămâne, în orice caz, a dumneavoastră, după ce avocatul a explicat consecințele.

Ce aduceți la pregătirea unei audieri

Pregătirea se sprijină pe date precise, iar acestea sunt aduse de dumneavoastră. Fără ele, orice discuție rămâne în aer.

• Toate actele primite de la autorități: citații, convocări, procese-verbale, notificări. Din ele se vede cine vă cheamă, în ce calitate și pentru ce.
• O cronologie scrisă de dumneavoastră, cu date, ore și locuri, pe cât vă amintiți. Notați și ce nu vă amintiți, fără a umple golurile cu presupuneri.
• Numele persoanelor care ar putea confirma unde ați fost sau ce s-a întâmplat, cu date de contact, dar fără a le contacta în legătură cu dosarul.
• Telefonul, mesajele, fotografiile și înregistrările legate de fapte, păstrate neatinse. Nu le ștergeți și nu le mutați, pentru că ștergerea se vede.
• Documente care arată contextul: contracte, facturi, extrase de cont, bilete de călătorie, orice dovadă de timp și loc.
• Actele dumneavoastră de identitate și, dacă este cazul, de ședere, plus informații despre limba pe care o vorbiți cel mai bine, pentru a cere interpret.
• Dacă aveți deja un apărător, o copie a mandatului și datele lui de contact, ca autoritatea să știe cine vă reprezintă.
• Orice certificat medical care arată o boală sau un tratament ce poate influența capacitatea de a răspunde corect.
• Notițele dumneavoastră despre ce vă amintiți din ziua faptelor, scrise cât mai repede, dar nedestinate să fie date autorității.

Ce se schimbă după o audiere

Ceea ce spuneți într-o audiere continuă să existe mult după ce ați plecat. Se consemnează într-un proces-verbal, se citește în fața dumneavoastră și, după ce îl semnați, devine parte din dosar. De acolo poate fi folosit în fiecare etapă, la început, la contestarea unei măsuri, la judecată. O declarație dată într-o stare de oboseală sau de panică poate afecta lunile următoare.

În viața de zi cu zi, o audiere poate aduce schimbări imediate. Dacă ați fost reținut, locul de muncă este pus în pericol; dacă ați fost eliberat, o măsură de supraveghere poate cere prezentări regulate sau interdicții. Cei care lucrează în construcții sau în transport pot pierde zile, iar angajatorul întreabă motivele. Cei care au copii trebuie să organizeze cine îi duce la școală.

Relațiile se schimbă și ele. Cei care au fost de față sau care au dat declarații despre dumneavoastră pot deveni persoane cu care nu mai aveți voie să vorbiți despre dosar. Iar familia din România, auzind versiuni diferite, poate fi neliniștită.

Dacă declarația se contrazice cu alta dată mai târziu, apărarea se complică. Din acest motiv se spune că audierea nu este locul în care se clarifică totul, ci locul în care se fixează ceea ce va fi examinat de ceilalți.

Dacă declarația este preluată prin interpret, cereți să fie consemnat acest lucru în procesul-verbal.

Pregătirea audierii între italiană și română

Dacă vorbiți italiana doar în măsura în care vă descurcați la serviciu, nu o puteți folosi pentru o declarație care cântărește un dosar. Nuanțele, timpurile verbale, cuvintele cu sens apropiat își schimbă înțelesul, iar ce se consemnează este traducerea făcută pe loc. Un interpret competent este un drept, nu un favor, iar a cere interpret nu vă dăunează. Dacă nu sunteți sigur că înțelegeți o întrebare, spuneți-o, iar răspunsul se va da abia după lămurire.

Conversațiile din dosar, mesajele, înregistrările în română trebuie traduse cu grijă. O glumă, o expresie familiară sau o abreviere pot căpăta, în italiană, un sens mai dur. De aceea, ce urmează a fi folosit în audiere se traduce înainte, de cineva care înțelege contextul, nu cu un instrument automat.

Când faptele s-au petrecut în România sau persoanele implicate se află acolo, adesea e nevoie de acte românești: dovezi de loc, de timp, de calitate. Ele se cer din timp, pentru că termenele lor de obținere nu se potrivesc cu graba audierii. Familia din România poate ajuta, dar trebuie să știe exact ce se cere.

Consulatul poate oferi informații generale, nu poate fi prezent la audiere ca apărător și nu influențează decizia.

Pentru documentele pe care le aduceți la audiere, cereți o chitanță sau o menționare în procesul-verbal, ca să existe dovada predării lor.

Ce nu faceți la o audiere

Greșelile din audieri sunt, de cele mai multe ori, ale unor oameni de bună-credință care au vrut să ajute. Iată ce se evită, cu motivul fiecărui lucru.

• Nu improvizați și nu „puneți ordine” în amintiri ca să sune mai bine. Detaliile inventate se descoperă, iar o contradicție valorează mai mult decât o omisiune.
• Nu semnați un proces-verbal pe care nu l-ați citit sau nu l-ați înțeles. Semnătura transformă consemnarea în declarația dumneavoastră.
• Nu vorbiți despre ceea ce nu cunoașteți direct, de pildă ce au făcut alții. Relatările din auzite pot fi interpretate ca acuzații.
• Nu discutați dosarul cu martori sau cu alți implicați înainte de audiere. Poate părea o încercare de a vă sincroniza versiunile.
• Nu vă bazați pe asigurările agenților că „nu e nimic grav”. Calificarea o fac alții, mai târziu, pe baza a ceea ce ați spus.
• Nu insistați să vorbiți când simțiți că nu mai puteți. Cereți o pauză sau cereți avocatul; refuzul de a continua nu poate fi folosit în defavoarea dumneavoastră.
• Nu vă lăsați convins să „faceți o declarație scurtă” doar pentru a termina mai repede. Declarațiile scurte sunt cele mai greu de corectat.
• Nu amestecați ce ați văzut cu ce ați dedus. Spuneți clar ce ați perceput direct și ce presupuneți, dacă vi se cere.
• Nu purtați la audiere obiecte sau documente pe care nu le puteți explica; ele pot deschide linii de întrebări neașteptate.

Întrebări de pus avocatului înainte de audiere

Pe lângă „ce să spun”, există întrebări care schimbă pregătirea. Iată-le.

• Ce calitate am în această audiere, martor, persoană cercetată sau altceva, și cum diferă drepturile mele în fiecare caz?
• Ce conține dosarul, în măsura în care poate fi cunoscut, și ce nu știm încă? Cât de mult se poate pregăti fără acces la el?
• Să răspund, să tac sau să fac o declarație? Ce urmări are fiecare alegere în cazul meu?
• Pot cere amânarea pentru a mă pregăti? Cum se formulează cererea și ce risc are?
• Ce fac dacă mi se pune o întrebare la care nu știu răspunsul sau nu îmi amintesc detaliul?
• Cum mă asigur că traducerea este corectă și că procesul-verbal spune ce am zis?
• Pot corecta mai târziu o declarație dată? Ce efect are corectarea?
• Telefonul meu poate fi cerut sau examinat? Ce se întâmplă dacă refuz?
• Cât durează de obicei o audiere ca a mea și pot cere pauze? Cum evit ca oboseala să influențeze răspunsurile?
• Pot corecta ceva din procesul-verbal înainte de semnare? Cum se face, concret?
• Cine citește declarația înapoi și în ce limbă? Pot cere ca ea să fie tradusă înainte de semnare?
• Pot fi chemat din nou după această audiere? Cum mă pregătesc pentru o reluare?
• Pot fi însoțit de o persoană de încredere la audiere sau doar de apărător?

Cum organizăm audierea cu studiul

Cine ne contactează înaintea unei audieri, el sau familia lui, ne trimite fotografiile actelor primite, la avvmassimoromano@gmail.com sau prin mesagerie. În convorbirea inițială aflăm calitatea în care sunteți chemat, ce se știe despre dosar și cât timp aveți. Pe baza lor explicăm alegerile posibile și ce implică fiecare.

Apoi pregătim audierea: facem împreună cronologia, identificăm punctele sensibile, stabilim dacă se recomandă tăcerea, răspunsul sau o declarație scrisă. Nu vă punem cuvinte în gură și nu vă cerem să afirmați ceva ce nu e adevărat; ne interesează să știți exact ce spuneți și ce rămâne la dosar. Nu putem promite cum va fi privită declarația.

Dacă audierea are loc în altă localitate, studiul poate lucra din Roma, Milano sau Napoli sau poate trimite un coleg, în funcție de loc. Când este nevoie de interpret, ne asigurăm că este solicitat și că traducerea este urmărită. Dacă faptele privesc și România, coordonăm munca cu un corespondent de acolo pentru acte sau pentru verificări.

Disponibilitatea în ore neobișnuite este importantă, pentru că o convocare poate veni cu puțin timp înainte. Onorariul se stabilește în scris, pe faze.

Dacă audierea este fixată într-un termen foarte apropiat, spuneți-o când ne scrieți. Organizăm atunci o întâlnire de pregătire, în persoană sau la distanță, în care repetăm împreună structura declarației, fără a pune cuvinte în gura dumneavoastră.

Termenii de pe procesele-verbale de audiere

Documentele unei audieri folosesc cuvinte pe care le veți întâlni în aceeași formă la fiecare pas. Audierea este momentul în care o autoritate vă pune întrebări și consemnează răspunsurile. Declarațiile spontane sunt cele pe care le faceți din proprie inițiativă, fără întrebări, iar ele rămân integral la dosar. Dreptul la tăcere înseamnă că puteți alege să nu răspundeți, fără ca tăcerea să poată fi folosită împotriva dumneavoastră.

Procesul-verbal este actul în care se consemnează audierea; ce semnați acolo devine declarația dumneavoastră. Dosarul este ansamblul actelor adunate de autoritate; de cunoașterea lui depinde alegerea dintre a răspunde și a tăcea. Acuzația este fapta reproșată, cu încadrarea ei; trebuie cunoscută în termeni preciși, nu aproximativ.

Contradicția este diferența dintre declarații ale aceleiași persoane și este cea mai periculoasă consecință a unei audieri nepregătite. Interpretul este persoana care traduce întrebările și răspunsurile. Dacă un cuvânt din actele primite nu vă este clar, cereți traducerea lui înainte de a vorbi.

Persoana cercetată este cea față de care există o bănuială, spre deosebire de martor, care relatează ce știe. Drepturile diferă, deci calitatea în care sunteți chemat trebuie lămurită. Citația este actul prin care sunteți chemat și indică ora, locul și, de regulă, calitatea. Consemnarea este redactarea în scris a ceea ce ați spus.