Insolvența: când dosarul devine penal

Ce trebuie hotărât când firma intră în insolvență și apare raportul administratorului

Hotărârea de început este cum vă raportați la administratorul numit de instanță. El intră în firmă, ia documentele, vorbește cu angajații și redactează un raport care descrie ce a găsit. Acel raport este originea aproape tuturor dosarelor penale din această materie. Tentația fostului administrator sau a asociatului este fie să colaboreze fără rezerve și să răspundă la orice întrebare, fie să evite orice contact. Aceste extreme nu sunt înțelepte: răspunsurile trebuie date cu documentele în față și, de regulă, după ce ați vorbit cu un apărător.

Altă hotărâre este ce se întâmplă cu documentele firmei. Contabilitatea lipsă sau neregulată ajunge de sine stătătoare pentru o acuzație, fără să se dovedească vreo deturnare. De aceea, ce faceți cu registrele, cu facturile, cu extrasele și cu fișierele electronice în zilele de după deschiderea procedurii poate decide dacă dosarul rămâne administrativ sau devine penal. Nu distrugeți, nu reconstituiți din memorie și nu „aranjați” nimic. Predați ce aveți, inventariați ce lipsește și explicați de ce lipsește, dacă puteți demonstra.

Ultima hotărâre privește plățile. Dacă ați plătit un creditor înaintea altora, dacă ați mutat bani între societăți sau dacă ați vândut bunuri în ultima perioadă, e important să știți că aceste operațiuni vor fi examinate. Nu faceți plăți noi „ca să reparați” fără să discutați cu un apărător, deoarece orice mișcare după deschiderea procedurii poate fi interpretată împotriva dumneavoastră. Spuneți-i apărătorului tot ce ați făcut, chiar și ceea ce credeți că ar putea arăta rău. El se pregătește pentru ce poate apărea din raport, nu pentru ce vă convine să fie adevărat.

Cine ajunge să fie anchetat după o insolvență și de ce nu se așteaptă

Cel mai des este administratorul unei firme mici sau mijlocii, un român care a deschis o societate în Italia, în construcții, în transport, în comerț sau în servicii, și care a luptat luni de zile să țină afacerea în picioare. A plătit angajați, a amânat taxe, a luat împrumuturi de la rude. Când firma a intrat în insolvență, a crezut că problema este financiară. Apoi a venit o citație care vorbește despre bancrută și despre fapte pe care nu le-a gândit ca infracțiuni.

Urmează asociatul care nu a administrat zi de zi, dar a semnat acte, a avut procură sau a figurat în registre. Se simte nevinovat, deoarece nu a luat deciziile, dar legea poate privi și pe cel care, în fapt, a condus firma, fie că era trecut oficial sau nu. Diferența dintre cine a semnat și cine a decis contează, iar apărarea se construiește pe ea. Se poate întâmpla ca omul de paie să răspundă alături de adevăratul administrator.

În fine, apare familia: soția sau soțul care a pus casa ipotecă pentru un împrumut, părintele care a pus banii în firmă, fratele care a fost angajat. Toți se întreabă dacă riscă ceva și dacă pot recupera ce au investit. Pagina se adresează tuturor acestora, dar mai ales celor care nu au înțeles că o insolvență, odată declarată, schimbă natura relației cu legea: ce era o problemă comercială devine subiect de ancheta penală, iar fiecare operațiune din perioada de dinainte poate fi reexaminată.

Cum se schimbă viața de zi cu zi când o firmă dă faliment și începe ancheta

O schimbare este materială. Firma încetează să funcționeze normal, conturile sunt blocate, angajații sunt concediați, furnizorii cer bani. Administratorul pierde sursa de venit și, adesea, locuința, dacă a pus-o în joc. Banca îi cere să plătească împrumuturile personale. Prietenii și rudele care au investit îi cer socoteală. În același timp, trebuie să răspundă la solicitările administratorului și ale instanței, să-și pregătească apărarea și să caute o altă slujbă.

Altă schimbare este psihologică. Mulți administratori se simt rușinați, vinovați sau trădați, și evită să vorbească. Se izolează, nu mai răspund la telefon, ocolesc rudele. Această reacție este omenească, dar nu ajută: un apărător are nevoie de informații întregi, iar rușinea face ca informațiile să vină târziu și fragmentate. Mai mult, comportamentul de evitare se poate interpreta, la rândul său, ca o încercare de a ascunde ceva.

Ultima schimbare privește viitorul. O anchetă pentru bancrută poate însemna interdicții în exercitarea meseriei, dificultăți la deschiderea altei firme, probleme cu banca și cu permisul de ședere pentru cei străini. Chiar dacă dosarul se încheie fără condamnare, informația rămâne în evidențe o vreme. De aceea, deciziile de acum, cum sunt acceptarea unui acord, o declarație sau o plată, trebuie luate cu gândul la ce înseamnă peste ani. Pentru cei care trăiesc între Italia și România, există și întrebarea dacă pot începe o altă activitate dincolo.

Ce nu trebuie făcut după deschiderea procedurii de insolvență

• Nu distrugeți, nu ascundeți și nu modificați documente contabile. Lipsa sau falsificarea registrelor poate constitui, prin ea însăși, o formă de bancrută.
• Nu mutați bunuri, bani sau acțiuni către rude, către alte firme sau în alte state. Orice transfer din perioada apropiată insolvenței va fi examinat.
• Nu faceți plăți selective către anumiți creditori, de exemplu rude sau prieteni, înainte de a discuta cu un apărător. Poate fi tocmai fapta pe care legea o sancționează.
• Nu semnați declarații sau procese-verbale ale administratorului fără să le citiți și fără să le înțeleagă un apărător.
• Nu vă „reconstituiți” contabilitatea din memorie. Documentele create ulterior pot fi privite ca false.
• Nu deschideți imediat o altă firmă cu același obiect, aceleași bunuri sau aceiași clienți. Poate fi văzută ca o continuare mascată.
• Nu evitați contactul cu administratorul sau cu instanța. Absența poate fi interpretată ca sustragere.

Motivul este că ancheta se sprijină pe ce s-a făcut înainte și după deschiderea procedurii. Comportamentul din ziua de azi decide ce citește judecătorul mâine. Calmul, păstrarea documentelor și comunicarea prin apărător protejează mai mult decât orice explicație dată în grabă.

Nu acceptați nici să semnați împrumuturi sau angajamente noi pentru firma intrată în dificultate, cu bunurile personale, fără să știți cum vor fi privite ulterior. Nu retrageți bani din conturi „ca să nu se piardă” și nu cereți rudelor să vă țină bunuri pe numele lor. Și nu răspundeți ofertelor de „salvare” venite de la intermediari care cer sume mari, pentru că ele pot adăuga probleme noi.

Documentele pe care le adunați pentru a răspunde la raportul administratorului

• Registrele contabile, jurnalele, balanțele și bilanțurile din toți anii de activitate, în original sau în copie certificată, cu mențiunea cine le-a ținut.
• Extrasele bancare ale firmei și ale administratorului, pentru a arăta fluxurile de bani și motivul fiecărei operațiuni din perioada apropiată insolvenței.
• Contractele cu furnizorii, cu clienții și cu salariații, care arată natura datoriilor și ordinea în care s-au născut.
• Dovezile plăților făcute către creditori, cu data și cu motivul, pentru a explica de ce unii au fost plătiți înaintea altora.
• Documentele privind vânzările de bunuri, de active sau de participații, inclusiv evaluările și prețurile, ca să se vadă dacă au fost la valoarea pieței.
• Operațiunile societare din ultima perioadă: fuziuni, transferuri de ramuri de activitate, majorări sau reduceri de capital, cu actele aferente.
• Corespondența cu banca, cu contabilul, cu avocatul firmei și cu asociații, care arată ce știa fiecare și când.
• Actele de identitate și de ședere, precum și dovezile rolului dumneavoastră în firmă: procuri, contract de administrare, delegări.
• O cronologie scrisă, doar pentru apărător, cu evenimentele importante, de la dificultățile de la început până la deschiderea procedurii.

Cereți contabilului și băncii copii ale tuturor actelor, în timp ce încă răspund. Dacă un document lipsește, notați când și cum a dispărut, pentru ca explicația să poată fi verificată.

Numerotați paginile și notați pe fiecare unde se află originalul.

Când firma, banii și oamenii sunt între Italia și România

Mulți români au firme în Italia și investiții, rude sau proprietăți în România. Când firma intră în insolvență, banii trimiși acasă devin subiect de ancheta: au fost salarii personale, împrumuturi, dividende sau mutări de active? Fiecare variantă are consecințe diferite. Dacă sumele au plecat înainte de dificultăți, ca plată pentru muncă sau ca ajutor familial, pot fi explicate cu documente. Dacă au plecat în ultima perioadă, ele vor fi privite cu suspiciune, mai ales dacă micșorează averea din care pot fi plătiți creditorii.

Documentele din România, cum sunt extrasele bancare, actele de proprietate sau contractele cu rude, trebuie traduse de un traducător autorizat și, atunci când se cere, legalizate. Administratorul italian poate cere informații și despre bunuri aflate în România, iar procedura de cooperare dintre state poate dura. Cel mai bine este ca persoana să pregătească din timp o hartă a bunurilor și a mișcărilor de bani între țările implicate, pe care apărătorul să o poată prezenta când este necesar.

Dacă există și o procedură în România, de exemplu pentru datorii sau pentru fapte conexe, apărătorii din țările implicate trebuie să comunice, pentru ca declarațiile să nu se contrazică. Consulatul poate informa despre comunicările oficiale, dar nu este apărător și nu poate opri o procedură. Nu transferați bunuri între țări „ca să le salvați”: asemenea mișcări sunt exact ce caută administratorul, iar explicațiile ulterioare sunt greu de crezut. Păstrați dovada fiecărui transfer cu data și motivul.

Cum lucrează studioul pe dosarele de insolvență

Scrieți la avvmassimoromano@gmail.com sau sunați și spuneți ce firmă aveți, ce rol ați avut și ce notificări ați primit. Trimiteți fotografii ale oricărui act, inclusiv raportul administratorului dacă îl aveți. Studioul le citește în aceeași zi, verifică termenele și vă spune ce trebuie făcut imediat și ce trebuie evitat, mai ales în privința documentelor și a plăților.

În discuție, studioul vă roagă să reconstituiți istoria firmei cu răbdare: când a început, cum a mers, când au apărut dificultățile și ce decizii s-au luat. Apoi compară acest istoric cu acuzația și arată cum se poate sprijini apărarea pe documente. Nu se promite niciun rezultat. Discuțiile se poartă în limba română, iar actele pentru instanță se redactează în limba procedurii și vi se explică înainte de depunere.

Studioul lucrează din Roma, Milano și Neapole și poate fi contactat și în afara programului în cazuri urgente. Onorariul se stabilește în scris înainte de începere. Când sunt implicați mai mulți asociați sau administratori, studioul vede dacă poate asista mai mulți fără conflict de interese și recomandă colegi pentru ceilalți. După fiecare etapă aveți la dispoziție un rezumat scurt cu termenele și cu pașii următori. Dacă sunt necesare acte din România, studioul se coordonează cu un coleg de acolo, pentru traduceri și pentru informații despre bunurile de acolo.

Studioul urmărește și evoluția procedurii de insolvență, pentru a nu pierde termene.

Întrebări pentru apărător când dosarul pornește de la o insolvență

• Ce fapte din raportul administratorului sunt reținute împotriva mea, și pe care acuzație concretă se sprijină fiecare?
• Sunt tratat ca administrator, ca asociat sau ca administrator de fapt, și ce probe arată rolul meu real?
• Contabilitatea lipsă sau neregulată poate fi explicată, și ce dovezi alternative ajută pentru a reconstitui ce s-a petrecut?
• Plățile făcute către anumiți creditori pot fi justificate, și ce factori contează pentru a arăta lipsa intenției de a prejudicia?
• Operațiunile societare dinaintea colapsului pot fi recalificate, și cum mă protejez de o asemenea interpretare?
• Care este diferența dintre o greșeală de gestiune, o imprudență și o faptă intenționată, și cum o arăt?
• Ce se întâmplă cu bunurile mele personale, cu casa sau cu ipotecile date, în timpul procedurii?
• Cum influențează ancheta permisul meu de ședere, dreptul de a deschide o altă firmă și relația cu banca?
• Pot colabora cu administratorul fără să mă prejudiciez, și ce nu trebuie să spun fără apărător?

Cereți răspunsurile în scris și păstrați-le cu dosarul. În materia insolvenței, o notă clară vă ajută să nu confundați o problemă financiară cu o problemă penală și să acționați la momentul potrivit.

Întrebați și cum se stabilește momentul din care firma era în stare de insolvență, deoarece operațiunile dinaintea acestui moment sunt privite diferit de cele de după. Întrebați dacă un plan de redresare început cu bună-credință poate fi invocat în apărare și ce documente îl dovedesc. Întrebați ce se întâmplă cu salariile neplătite și cu contribuțiile datorate, și dacă aceste datorii influențează acuzația. Întrebați, în fine, cum se află dacă administratorul a cerut deja punerea sub sechestru a unor bunuri personale.

Termeni italieni din raportul administratorului și din acuzare

• bancarotta fraudolenta patrimoniale: bancruta patrimonială, adică deturnarea, ascunderea sau risipirea bunurilor firmei, cea mai gravă formă.
• bancarotta fraudolenta documentale: bancruta documentară, atunci când contabilitatea este lipsă sau falsă, autonomă, fără să se dovedească deturnarea.
• bancarotta preferenziale: bancruta preferențială, plata unui creditor în dauna celorlalți, frecventă și greșit înțeleasă.
• bancarotta semplice: bancruta simplă, agravarea pasivului prin imprudență, fără intenția de a prejudicia.
• curatore: administratorul numit de instanță, care preia firma și redactează raportul ce stă la baza multor dosare penale.
• liquidazione giudiziale: lichidarea judiciară, procedura prin care se vând bunurile firmei pentru a plăti creditorii.
• amministratore di fatto: administratorul de fapt, cel care conduce firma în realitate, chiar dacă nu apare în acte.

Aceste cuvinte apar în raportul administratorului și în citații. Dacă citiți bancarotta documentale, acuzația privește contabilitatea, nu neapărat deturnarea de bani. Cereți apărătorului să vă spună care termen vi se aplică și ce probe sunt necesare.

Dacă raportul administratorului folosește alți termeni sau abrevieri pe care nu le găsiți mai sus, nu le lăsați deoparte: copiați-le și cereți apărătorului să le explice. Un cuvânt, de exemplu preferenziale, poate schimba natura întregii acuzații, deoarece arată că discuția nu mai privește ascunderea de bunuri, ci ordinea în care au fost plătiți creditorii. Notați și datele operațiunilor menționate, pentru că multe distincții depind de momentul în care s-au produs raportat la deschiderea procedurii. Păstrați lista de termeni împreună cu raportul și arătați-o oricărui nou apărător sau contabil care preia dosarul, ca să nu se piardă sensul.