Mame deținute și copii mici

Ce hotărâți în orele în care o mamă este reținută și copilul rămâne

Cea mai urgentă alegere privește cine are grijă de copil. Dacă mama este reținută, copilul nu poate rămâne fără supraveghere, iar autoritățile caută repede o soluție. Dacă familia nu intervine, copilul poate fi încredințat serviciilor sociale, ceea ce complică lucrurile pentru toți. Prețul unei soluții familiale grăbite este că persoana aleasă trebuie să poată dovedi că este potrivită, că are actele necesare și că poate fi găsită.

• Rude din Italia sau din România. O rudă din Italia poate prelua copilul repede, fără mutări peste graniță; o rudă din România înseamnă o despărțire mai mare, cu acte, cu transport și cu aprobări. Se hotărăște după interesul copilului, nu după comoditatea familiei.
• Cererea de amânare sau de detenție la domiciliu. Poate fi cerută imediat, cu actele copilului și cu dovada unui loc unde mama ar sta. Prețul este timpul de pregătire a dosarului; avantajul este că copilul rămâne cu ea.
• Informarea școlii și a medicului copilului. Dacă este în program, trebuie anunțate, dar cu atenție la ce se spune. Fiecare detaliu poate ajunge în dosar.

Hotărâți cu apărătorul și cu serviciile sociale în loc să acționați pe cont propriu. Un copil mutat prin surprindere, fără acte, poate trezi suspiciuni.

Dacă nu sunteți sigur ce instrument se potrivește, nu amânați cererea până se limpezește tot: unele măsuri se pot cere imediat și se întregesc pe parcurs cu actele care vin din România. Fiecare zi de întârziere are un cost pentru copil.

Cine ajunge aici: bărbatul rămas cu copiii, bunica, mama însăși

Cel mai des ajunge aici un tată sau un frate rămas acasă, cu copii mici, după ce mama a fost reținută sau condamnată. Nu știe ce se întâmplă cu ea, nu știe dacă copilul poate fi adus la vizită și se întreabă cum se explică totul unui copil care întreabă de ce mama nu vine acasă. Familia are multe întrebări, dar puține răspunsuri.

Altă situație este a unei femei care are o condamnare definitivă, dar este însărcinată sau are un copil foarte mic, și vrea să știe dacă executarea poate fi amânată. Ea nu are un domiciliu stabil în Italia, locuiește la un cunoscut sau într-o cameră închiriată, și se teme că lipsa unei adrese închide toate căile. Mai sunt bunici sau mătuși din România care vor să preia copilul și nu știu ce acte să pregătească.

În sfârșit, ajung aici femei aflate în măsuri preventive, cu un copil în brațe, care vor să știe dacă există o alternativă la arest. Ele nu cer clemență, ci o soluție care să țină seama de copil. Toate caută aceeași lămurire: ce instrumente există, ce se cere pentru ele și cât din interesul copilului cântărește în decizie.

Toate aceste persoane au aceeași nevoie: să afle repede ce se poate face pentru copil și ce lipsește din dosar. Un răspuns clar în zilele de început valorează mai mult decât un răspuns bine lucrat, dar sosit târziu.

Un copil mic, o mamă în dosar și viața de zi cu zi

Viața unui copil mic nu se oprește când mama este reținută. Trebuie hrănit, dus la școală sau la creșă, la medic, la vaccinuri. Dacă mama alăpta, schimbarea e bruscă. Dacă copilul avea un program, el se rupe. Un copil care nu înțelege ce se întâmplă se poate retrage, poate plânge noaptea sau poate refuza să mănânce. Adulții din jur trebuie să rămână calmi și să ofere o rutină cât mai apropiată de cea obișnuită.

În gospodărie, banii se reorganizează. Dacă mama era sursa principală de venit, familia rămâne fără salariu, iar chiria curge. Un tată care muncește nu poate fi acasă tot timpul, iar bunica din România nu poate sta fără un acord de ședere. Vizitele la penitenciar sau la instituția unde se află mama cer organizare: ore, documente, uneori distanțe mari. Un copil mic poate fi dus la vizită, dar nu orice loc este potrivit, iar unele cer aprobări speciale.

Mai sunt documentele copilului: certificatul de naștere, cardul de sănătate, acte de școlarizare, cetățenia. Dacă sunt în posesia mamei, familia trebuie să le recupereze. Permisul de ședere al mamei poate influența situația copilului, iar o separare prelungită ridică întrebări la serviciile sociale. De aceea contează să documentați totul: cine are grijă de copil, în ce condiții, cu ce acte. Un tabel simplu, ținut la zi, ajută mai mult decât explicații repetate.

Greșeli care îl pot costa pe copil mai mult decât pe mamă

• Nu ascundeți copilul și nu îl mutați fără un act. O mutare secretă poate fi privită ca sustragere și poate trezi suspiciunea serviciilor sociale.
• Nu lăsați copilul la persoane pe care autoritatea nu le cunoaște. Predarea către un vecin sau un cunoscut fără documente poate crea probleme.
• Nu vorbiți urât despre mamă în fața copilului sau a serviciilor. Orice cuvânt poate fi notat și poate influența deciziile.
• Nu promiteți copilului lucruri pe care nu le puteți ține. «Mama vine mâine» spus fără certitudine produce o rană mai mare decât adevărul.
• Nu semnați acorduri cu serviciile sociale fără traducere. O semnătură pe un text neînțeles poate duce la pierderea unor drepturi.
• Nu postați despre copil și despre dosar pe rețele. Fotografiile și detaliile ajung la cine nu trebuie.
• Nu faceți presiuni asupra mamei să recunoască sau să tacă. Alegerea ei trebuie făcută cu apărătorul.

Aceste reguli se aplică și mamei, cât timp este reținută. Nu discutați dosarul la telefon cu copilul sau cu cei care îl îngrijesc, pentru că apelurile pot fi ascultate. Nu cereți nimănui să ascundă un copil sau să-l scoată din țară «până se liniștesc lucrurile». Nu semnați acte cu serviciile sociale fără apărător și fără traducere. Orice informație despre copil, adresă, școală sau boli se dă prin avocat sau cu acordul lui.

Actele copilului și ale mamei care contează pentru orice cerere

Orice măsură în favoarea copilului se sprijină pe documente. Adunați:

• certificatul de naștere al copilului, în original, cu traducerea făcută de un traducător recunoscut, dacă este emis în România;
• documentele de identitate ale copilului și ale mamei, ale celui care îl îngrijește, ale rudelor care se ocupă de el;
• actele medicale ale copilului: carnet de sănătate, vaccinuri, rețete, orice tratament în curs;
• actele de școlarizare sau de creșă: înscriere, adeverințe, programul, numele educatorilor;
• dovada unui loc unde mama ar putea sta cu copilul: contract de chirie, declarație a gazdei, adresa unei structuri de găzduire;
• dovezi ale legăturii dintre mamă și copil: fotografii, mesaje, martori care știu cum se îngrijea de el;
• acte ale tatălui sau ale rudelor, dacă acestea vor să preia copilul: identitate, venit, locuință, disponibilitate;
• un tabel scris al programului zilnic al copilului: ore de masă, somn, școală, tratamente, pentru ca oricine îl preia să continue.

Păstrați originalele și faceți fotografii la fiecare act. Dacă mama este în detenție, cereți apărătorului să afle cum se pot aduce documentele la ea, pentru a fi semnate fără întârzieri.

Dacă tatăl copilului este în altă țară sau nu este implicat, notați unde se află și dacă poate fi contactat. Aflați și dacă există hotărâri sau acorduri despre custodie, chiar și informale, pentru că autoritatea va întreba. Păstrați totul într-un loc ușor de găsit.

Mama într-o țară, copilul în alta

Multe familii românești sunt împărțite între România și Italia: mama și copilul în Italia, bunicii și o parte din rude în România. Când mama este reținută, apar imediat întrebări despre mutarea copilului. Plecarea în România cere acordul ambilor părinți, iar actele de călătorie trebuie să fie în regulă. Dacă tatăl lipsește sau nu este de acord, o autoritate trebuie să decidă. Un copil dus peste graniță fără aceste acte poate fi privit ca sustras, iar problema se mută la alt nivel.

Actele copilului sunt adesea în România: certificat de naștere, documente de identitate, adeverințe medicale vechi. Ele trebuie traduse de un traducător recunoscut și, dacă se cere, legalizate. Poșta dintre România și Italia durează, iar o adeverință de la o instituție de acolo poate cere zile. Cereți-le din timp, prin rude de încredere. Dacă mama este cercetată pentru fapte comise în România, informațiile circulă între state, iar apărarea trebuie coordonată cu un avocat din România.

Consulatul României poate ajuta cu informații despre cum se obțin documente pentru copil și poate lua legătura cu mama, dar nu se ocupă de custodie și nu alege avocatul. Serviciile sociale italiene vorbesc italiană, iar mama și rudele vorbesc română; un interpret este necesar pentru orice întâlnire importantă. Diferențele de program între birouri fac ca o cerere trimisă vinerea să fie citită după weekend. Orice decizie despre locul unde stă copilul se ia cu apărătorul, ca să nu apară mai târziu probleme legate de cetățenie, școlarizare sau ședere.

Cum lucrăm când în dosar este o mamă și un copil mic

Încredințarea apărării se face printr-un mesaj la adresa avvmassimoromano@gmail.com sau printr-un apel la telefonul studiului. Ne trimiteți actele dosarului, ale mamei și ale copilului, și o scurtă descriere a situației: unde este copilul acum, cine îl îngrijește, ce se știe despre mamă. Dacă familia a luat deja contact cu serviciile sociale, spuneți-ne ce s-a convenit.

La discuția de început stabilim ce instrument se potrivește: amânare, detenție la domiciliu specială, instituție cu custodie atenuată sau casă-familie protejată. Verificăm ce lipsește din dosar, în special dovada unui loc și a actelor copilului, și pregătim cererea. În paralel, vorbim despre interesul copilului, care este criteriul care orientează decizia, și despre cum se dovedește.

Lucrăm în limba în care vă este cel mai ușor, iar actele italiene vi le explicăm pe românește. Avem sedii la Roma, la Milano și la Napoli, ceea ce ne apropie de instanța competentă. Dacă actele sau rudele sunt în România, lucrăm cu un corespondent de acolo. Pentru urgențe, de pildă o reținere recentă sau o decizie despre copil ce urmează imediat, telefonul este calea cea mai rapidă, iar mesajul scris vine apoi ca să fixeze ce am hotărât. Nu promitem rezultate, ci o cerere bine pregătită.

Dacă mama este în detenție, organizăm și modul în care actele ajung la ea pentru semnătură, precum și vizitele apărătorului. Nu așteptați ca ea să ceară; spuneți-ne de ce documente are nevoie familia.

Întrebări despre amânare, detenție la domiciliu și custodie atenuată

• Mă aflu în faza măsurilor preventive sau a executării unei condamnări definitive, și ce instrumente se aplică fiecăreia?
• Pot cere amânarea executării pentru că am un copil foarte mic sau sunt însărcinată?
• Detenția la domiciliu specială este posibilă fără un domiciliu în Italia și ce adresă ar ajunge?
• Un institut cu custodie atenuată sau o casă-familie protejată este o alternativă pentru mine și cum se cere?
• Cum se dovedește interesul copilului și ce acte ajută?
• Tatăl poate fi, în anumite situații, cel care beneficiază de aceste măsuri?
• Ce se întâmplă cu copilul dacă nu se obține nicio măsură și cine hotărăște?
• Pot ține legătura cu copilul și prin ce mijloace, cât timp sunt reținută?
• Copilul poate pleca în România cu rudele și ce acte trebuie?

Cereți răspunsurile în scris. Cine pregătește o cerere în favoarea unui copil are nevoie de un plan clar, nu de promisiuni.

Mai întrebați dacă, în caz de refuz al unei măsuri, copilul poate rămâne cu mama o perioadă de tranziție și ce se întâmplă apoi cu legătura dintre ei. Întrebați și cine are dreptul să vadă copilul la instituție și cum se organizează vizitele, precum și dacă bunicii din România pot căpăta o împuternicire pentru a-l îngriji. Răspunsul diferă după măsură.

Cuvintele din dosar care privesc mama și copilul

Pe acte și în discuții veți găsi expresiile de mai jos; pe documente ele sunt în italiană, iar traducerea o obțineți de la avocat sau de la interpret.

• Amânarea executării: oprirea temporară a executării pedepsei, în ipotezele legate de sarcină și de copilul de vârstă foarte mică.
• Detenția la domiciliu specială: executarea pedepsei acasă, pentru mamele cu copii sub o anumită vârstă.
• Institut cu custodie atenuată: structură pentru mame cu copii, fără aspectul carceral obișnuit.
• Casă-familie protejată: alternativă pentru cine nu are un domiciliu adecvat, unde mama poate sta cu copilul.
• Măsuri preventive: măsurile luate înainte de condamnare, de pildă arestul sau arestul la domiciliu.
• Interesul copilului: criteriul care orientează toate deciziile din această materie, mai presus de situația procesuală a mamei.
• Domiciliu adecvat: locul unde măsura poate fi executată; lipsa lui în Italia nu exclude automat accesul la o măsură, dar o face mai grea.

Rețineți că pentru decizie contează copilul, nu doar mama. Întrebați avocatul ce acte arată cel mai bine interesul copilului în cazul dumneavoastră.

Aceste noțiuni nu sunt echivalente: fiecare are condiții proprii și o autoritate proprie, iar o măsură poate fi posibilă când alta nu este. Cereți apărătorului să vă spună care se potrivește situației dumneavoastră și ce lipsește pentru a o cere. Nu vă bazați pe o poveste auzită despre altă familie.